Marţi, 3 Iunie 2025
Marți, 3 iunie 2025, a avut loc, la sediul Protopopiatului Vaslui, după oficierea Sfintei Liturghii în biserica „Sfânta Treime”, Conferința semestrială de primăvară, ce a întrunit toți clericii din Protopopiat.
Întâlnirea s-a desfășurat sub genericul „Anului comemorativ al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocşi români din secolul al XX-lea” și a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor.
În cuvântul introductiv, Ierarhul Hușilor a adus în atenție extrase din învățăturile Sfinților Cuvioși Cleopa și Paisie de la Sihăstria:
„Iată ce vă spun: În măsura în care omul se leapădă de iubirea de sine, în aceeași măsură sporește în fapte bune, se înduhovnicește și se apropie de Hristos. De obicei, când este vorba de sine, omul strică întotdeauna cântarul (măsura) – își face lui mai multă dreptate, își alege partea cea mai bună, cea mai mare, cea mai frumoasă, plânge pentru sine mai mult decât pentru altul și se bucură de sine mai mult decât de altul. Hristos, însă, a răstignit pe Cruce iubirea de sine, dându-Și viața pentru noi. Dintre oameni, puțini sunt aceia care își răstignesc patima iubirii de sine (egoismul) asemenea lui Hristos. Sunt mulți care se angajează să trăiască viața duhovnicească, dar nu ajung până la răstignire, pentru că nu renunță total la iubirea de sine (la egoism). Ori, fără jertfă, fără răstignirea patimilor noastre, fără părăsirea păcatelor, nu putem să-L vedem pe Hristos, nu putem să ne mântuim.” (Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria)
Acest text este în deplină consonanță cu un cuvânt al Domnului Hristos, pe care noi îl citim întotdeauna în zilele dedicate Cinstitei și de viață făcătoarei Cruci: «Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie».
În limba greacă, termenul e mult mai puternic decât cum l-am tradus noi în limba română. Nu e o simplă lepădare de sinele egoist, ci să te negi pe tine, în tot ceea ce ține de egoism și egolatrie – totul să fie centrat pe tine, pe problemele și nevoile tale, iar ceilalți să fie ca niște sateliți în jurul tău.
Dacă facem o mică analiză rapidă, un om conflictual, care trece foarte greu peste anumite momente delicate ale vieții, de fapt este un om posedat, stăpânit doar de iubirea de sine, foarte egoist . Greu acceptă cineva să spună: „Da, sunt în eroare. S-ar putea tu să ai dreptate. Încerc să mă evaluez pe mine însumi. Este o problemă.”.
Vedeți cât de sensibili suntem când ne este atrasă atenția. Foarte puțini sunt cei care să stea într-o stare de multă sinceritate, răbdare și liniște. Este deja un semn de mare înțelepciune și de maturitate duhovnicească să asculți, să vezi ce vrea să-ți spună celălalt, cu atât mai mult atunci când nu are niciun fel de intenție rea, nu vrea să te umilească, să te pună la colț sau să facă un abuz de putere asupra ta.
Ceea ce am constatat este faptul că, de multe ori, ceea ce primim nu suntem în stare să dăruim mai departe.
Ca preot, beneficiezi, din partea credincioșilor sau a episcopului, sau episcopul din partea preoților și a credincioșilor, de foarte multă toleranță, îngăduință și răbdare, blândețe, iar când suntem puși, la rândul nostru, să ne exercităm autoritatea duhovnicească, parcă uităm tot ceea ce am primit de la cei din jurul nostru. Unii oameni au exact reflexele acelui datornic nemilostiv din pilda rostită de Domnul Hristos.
Despre iubirea de sine, dacă doriți să aprofundați, găsiți mai multe în Filocalia vol. II – Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste.
Noi nu avem nicio scuză pentru iubirea de sine, pentru că modelul nostru este Hristos. Dacă mai avem unele răbufniri ale iubirii noastre de sine, este de înțeles, pentru că suntem oameni, nu am ajuns încă la starea de sfințenie. Mai grav este când recidivăm, când ne înglodăm în iubirea de sine.
Practic, este un fel de apostazie, deși este un termen puternic. Noi nu mai suntem în comuniune cu Hristos. El, pe Cruce, a renunțat la Sine, la tot. Nu S-a apărat, deși ar fi avut motive să Se apere, știm foarte bine – ca Dumnezeu desăvârșit, Care este Binele ființial, a dăruit numai bine, și a primit din partea oamenilor numai rău – batjocură și calomnie.
Pentru noi, ca oameni, este foarte greu să răbdăm, deși Îl avem ca model pe Hristos.
Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria a fost ca un fel de Ioan Gură de Aur al vremurilor respective. Harisma Părintelui Cleopa a fost să propovăduiască – cerdacul său era ca un amfiteatru duhovnicesc, de unde le vorbea credincioșilor.
Preasfinția Sa a amintit și de profilul spiritual al Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria:
Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria a avut o altă harismă – cea a duhovniciei, a unei lucrări lăuntrice. Când îl vedeai pentru prima dată, avea un chip destul de aspru, dar după ce te spovedeai simțeai blândețea sa – de aici numele de „Paisie cel blând” sau „Duhovnicul” – și, din mărturia celor care l-au cunoscut, simțeai palpabil lucrarea harului dumnezeiesc, în momentul în care rostea rugăciunea de dezlegare.
Părintele Paisie era mai mult stare, decât grăire, iar acest lucru este foarte greu. De multe ori putem induce în eroare pe cineva, vorbind foarte frumos, mai ales dacă deținem arta elocinței, putem face pe cineva să-și facă o părere bună despre noi. Însă a transmite ceva fără să vorbești, fără să externalizezi, ține deja de un rafinament al vieții duhovnicești.
Părintele Paisie spunea adeseori, celor care îi cereau un îndemn și o povață duhovnicească: „Să nu faci tot ce poți, să nu crezi tot ce auzi și să nu spui tot ce știi.”
Dacă am lua acest cuvânt ca referință, ca deviză a vieții noastre duhovnicești, ca preoți și ca episcopi, cred că avem toate șansele să câștigăm raiul.
Din păcate, așa cum spunea Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, „cea mai mare formă de a denigra sau a destabiliza Biserica este nevrednicia noastră”, a preoților.
De multe ori, cele din interior smintesc mai mult decât cele din afară, iar vrăjmașii din interior – cei care au fost casnici până într-un anumit moment – sunt mult mai periculoși, ca sminteală și ca mod de a destabiliza viața Bisericii.
Iată ce spune Părintele Ioanichie Bălan despre Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria:
„Într-o zi, admirând bătrânul frumusețile munților și codrilor singuratici de la Sihla, a zis către ucenici săi, suspinând din inimă: «Tare mă tem să nu rămânem numai cu raiul acesta de aici și să-l pierdem pe celălalt din pricina lenevirii noastre»”.
De multe ori, ne facem propriul nostru rai, ni-l închipuim, îl confecționăm în toate felurile, din orice fel de material, și nu ne pregătim pentru raiul de dincolo
În continuare, părintele Andrei Marian Drăghici, de la Parohia Cozmești, a prezentat referatul intitulat:
„Sfinții Cuvioși Cleopa și Paisie de la Sihăstria”.
A doua parte a întâlnirii a fost rezervată întrebărilor și răspunsurilor pe diferite teme de spiritualitate, liturgice și administrative.
Sursa: https://episcopiahusilor.ro/conferinta-semestriala-la-protopopiatul-vaslui