Duminică, 4 Mai 2025
Duminică, 4 mai 2025, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, Sfânta Liturghie, în Parohia „Nașterea Maicii Domnului”, Galda de Jos, județul Alba.
Alături de Preasfinția Sa a slujit și părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă Huși”. Cu prilejul acestui popas duhovnicesc în localitatea Galda de Jos, Ierarhul Hușilor a oficiat și Slujba de mulțumire la împlinirea a 25 de ani de căsnicie, „nunta de argint”, pentru familia părintelui Vladimir Beregoi și soției sale, Maria.
În omilia rostită după citirea fragmentului evanghelic din cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a evidențiat curajul femeilor mironosițe, atitudine izvorâtă din iubirea pe care o aveau față de Domnul Hristos:
«Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutaţi. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut» (Matei 28, 5-6)
Răstimpul dintre Duminica Paștilor și marea sărbătoare a Cincizecimii are drept centru vederea spirituală . Cu alte cuvinte, acțiunile și gândurile noastre sunt concentrate înspre verbul „a vedea”. De aceea, pericopele evanghelice rânduite în aceste duminici ale Paștilor au ca mesaj central faptul de a căuta, pe cât ne stă nouă în putință, să ne șlefuim vederea duhovnicească, să avem grijă de vederea noastră spirituală.
Același mesaj îl are și textul evanghelic din Duminica Femeilor Mironosițe. Ele sunt primele care L-au văzut pe Domnul Înviat, primele care s-au dus dis de dimineață, probabil cu o oarecare frică în suflet, dar foarte curajoase, la mormânt, ca să împlinească o cutumă – îmbălsămarea și ungerea cu miresme a trupului lui Iisus.
Toate lucrurile s-au derulat în grabă în Vinerea Mare, o zi care a rămas impregnată în sufletele femeilor mironosițe, dar și în sufletele apostolilor, ca fiind o zi dramatică, în care ei au trăit cu maximă intensitate suferința de a-L vedea pe Cel pe Care ei Îl iubeau atât de mult batjocorit, calomniat, ironizat, persiflat și răstignit. Cu alte cuvinte, am putea spune, într-o exprimare mai plastică, că toate nădejdile lor au fost frânte, iar această suferință a rămas atât în sufletele femeilor mironosițe, cât și în sufletele apostolilor.
Femeile mironosițe sunt cele care se învrednicesc de această primă vedere a lui Iisus Înviat, a Celui care a biruit moartea și a risipit întunericul păcatului. Sfintele Evanghelii menționează în unanimitate faptul că aceste femei au fost extrem de curajoase, iar curajul se naște mai ales dintr-o inimă plină de iubire . Nu poți avea curaj, dacă nu există iubire în inima ta.
De aceea, Sfântul Nicolae Cabasila, vorbind despre martiri, ne spune că ei nu mergeau la moarte doar în virtutea curajului ci, mai ales, din iubire; curajul era un rod frumos al iubirii pe care ei o aveau față de Hristos.
Aceste femei mironosițe, minunate, parcă au sfidat și nu țineau cont de tot ceea ce se întâmpla în acele vremuri, pentru că se puteau gândi (probabil au și derulat în capul lor acest scenariu): „Vom ajunge la mormânt, iar mormântul este păzit de niște ostași. Cum îi vom înfrunta noi pe ei, ca să reușim să ajungem la mormânt, să rostogolim piatra de la ușa mormântului și să pătrundem, ca să facem ungerea trupului lui Iisus?”. Sunt convins că toate acestea, chiar dacă nu sunt menționate în Sfintele Evanghelii, s-au derulat într-un anume fel, ca un narativ interior, în sufletele acestor femei extraordinare.
Ar trebui să renunțăm la mitul pe care îl spunem mai ales noi, bărbații – pentru că ne convine acest lucru – că femeile sunt emoționale, sentimentale, ceva mai slabe; avem și expresia, total neinspirată, „veriga slabă”, care trădează un misoginism, iar noi, ca oameni ai Bisericii, nu avem voie să fim misogini.
Evanghelia, în sine, și mai ales sărbătoarea Învierii ne ajută să înțelegem rostul atât de binecuvântat al femeii, dar acest lucru sigur că nu se afirmă de pe pozițiile unei ideologii feministe, ci pur și simplu spunem adevărul.
Neuroștiințele confirmă astăzi că femeia este la fel de rațională ca și bărbatul.
Ierarhul Hușilor a insistat pe atitudinea curajoasă a femeilor mironosițe, arătând că ceea ce aduce liniște în viața omului este împletirea armonioasă dintre rațiune și emoție:
Mi-a plăcut cuvântul unui părinte român din Scoția, părintele Ioan Florin Florescu, care scoate în evidență faptul că există un cercetător în domeniul neuroștiințelor care spune că și la femeie, dar și la bărbat, rațiunea și emoția se manifestă în egală măsură, ceea ce este adevărat.
Evanghelia este cea care ne confirmă faptul că femeile au fost mult mai raționale decât bărbații . Am putea spune că apostolii au fost mai mult pradă emoțiilor și fricilor, de aceea s-au și ascuns în foișorul de sus și stăteau acolo, cu un sentiment de înfrigurare.
Femeile au avut un echilibru extraordinar și au unit rațiunea cu ceea ce simțeau, cu emoția. Am putea să le numim pe femeile mironosițe „primele isihaste”, pentru că isihasmul avea ca și nerv central preocuparea de a găsi o armonizare între minte și inimă.
Noi, dacă trăim într-un mod atât de dezorganizat, într-o degringoladă la nivel personal și suntem atât de împrăștiați și debusolați, cu atâtea neliniști și frământări, este din cauza faptului că există un divorț între mintea și inima noastră, între rațiune și emoție (simțire).
Armonizarea dintre cele două este cea care aduce, cu adevărat, liniștea omului. Acest lucru înseamnă cuvântul provenit din limba greacă „isihasm” – liniște. De multe ori constatăm că această liniște interioară este mai importantă și decât sănătatea noastră, pentru că, dacă omul trăiește o stare de frământare, de fărâmițare lăuntrică, de fapt își pune în pericol și propria sănătate.
Acest lucru ni-l spun tot cercetătorii din domeniul neuroștiințelor – faptul că există o legătură intimă între agitație, stres, frământarea lăuntrică și bolile care se declanșează la nivelul trupului. Este ceea ce numim noi prin termenul care deja a intrat în uz – somatizare. Ceea ce trăim la nivelul minții, ca stare, și care este generat de gândurile negative, se răsfrânge și asupra trupului nostru.
Femeile mironosițe au fost extraordinar de raționale, cu un echilibru teribil și foarte curajoase, pentru că aveau această armonie între rațiune și ceea ce era în simțirile lor. Ca dovadă, s-au dus, extrem de curajoase, având doar un singur gând – cine ne dă piatra de la ușa mormântului?
În vremea respectivă, mormintele erau ca niște nișe, iar în fața mormântului se punea o piatră care putea fi ușor rostogolită. Din Evanghelie deducem faptul că piatra era destul de grea. Spre marea lor uimire, și cu sufletul încă cernit de durerea încă proaspătă din Vinerea Mare, s-au trezit, dintr-o dată, în fața unui mormânt plin de lumină.
Acolo unde se așteptau să-L găsească pe Iisus întins, mort, și să-L îmbălsămeze, dintr-odată văd un înger plin de lumină, întâmpinându-le astfel: „Nu vă temeți! Să nu vă fie frică! Pe Iisus Cel răstignit Îl căutați. Aici este locul unde a stat El. Să știți că El a înviat. Mergeți și spuneți-le apostolilor că a biruit moartea”.
În duminica aceasta ar trebui să ne mai descotorosim un pic și noi, ca oameni ai Bisericii, de acest mod de a gândi și de a percepe tot ceea ce înseamnă rostul unei femei în credință și în trăirea acesteia.
În momentul în care a fost creată femeia, Dumnezeu a spus: „Să-i dăm un ajutor potrivit lui Adam”. Substantivul „ajutor” folosit în Cartea Facerii este identic cu cel care este folosit în Sfânta Scriptură când se vorbește despre ajutorul pe care Dumnezeu îl dă oamenilor. Așa este o femeie – o binecuvântare, ceva de foarte mare preț din partea lui Dumnezeu, pentru întreaga umanitate .
Poate ar fi bine să mai renunțăm și la ideile că femeia este mai slabă, că este cea care a căzut prima în păcat, bărbații poziționându-se, dintr-odată, undeva pe un plan superior. Aș îndrăzni să spun că gravitatea greșelii lui Adam este mai mare decât a Evei. Știți de ce? Pentru că el deja a văzut-o pe Eva și a experimentat căderea, poticnirea, ruperea de comuniunea cu Dumnezeu. Și, cu toate acestea, el nu s-a oprit, ci a mâncat și el din pomul cunoștinței binelui și răului.
Noi, în fața unui pericol, dacă îl vedem că se derulează în fața noastră, avem deja un reflex de a ne apăra și de a nu intra în acel șuvoi care ne poate distruge. Adam nu a făcut acest lucru.
De fapt, când a păcătuit Eva, a păcătuit și Adam, în virtutea unității dintre ei doi. De aceea, pentru Adam a fost atât de greu să renunțe la tentativa de a nu mânca din pomul cunoștinței binelui și răului, pentru că nu a putut să se oprească și să-și disciplineze voința. Prin urmare, gravitatea greșelii aparține amândurora la fel, nu există grade mai intense sau mai puțin intense.
De ce Biserica și Hristos, Dumnezeu-Omul, a rânduit așa de minunat lucrurile, ca femeia să fie prima care beneficiază de bucuria Învierii? De ce nu au fost apostolii? Pentru că femeia este cea care înțelege cel mai bine viața , fiind cea care aduce pruncii pe lume. Ea știe ce înseamnă viața, o trăiește în carnea și în sângele ei.
Nimeni nu ar fi putut să înțeleagă ce înseamnă biruința asupra morții și învierea – faptul că viața nu mai are un obstacol sau că moarea nu mai este punctul terminus al vieții. Femeia este cea care înțelege cel mai bine acest lucru, și aș îndrăzni să spun că are, de cele mai multe ori, și o intuiție mai specială. Știu că toți bărbații vor pleca mai triști de la slujba de astăzi, dar constatați aceste lucruri și veți vedea că nu vă induc în eroare.
Biserica a rânduit să fie o zi specială, dedicată femeilor mironosițe, pentru curajul lor și, mai ales, pentru iubirea lor extraordinară față de Iisus. Iar când iubești, nu există obstacole, nu există nimic care să te împiedice, totul devine clar pentru tine, iar drumul îți este deschis, dacă inima îți este plină de multă iubire.
Nu le-a fost frică de ostașii care ar fi putut să fie la ușa mormântului sau că cineva, în drumul lor, le-ar fi putut opri și să le fi interogat, de ce se duc înspre mormânt. Ele au dat dovadă de un lucru minunat, și ar trebui să recuperăm acest lucru – e o ocazie de a ne mai descotorosi de miturile și prejudecățile legate de femeie. De cele mai multe ori, femeia este mult mai rațională decât bărbatul.
Și mai este o constatare foarte simplă. Noi, bărbații, ne tot plângem, ne lamentăm tot timpul, dar spunem despre femei că sunt plângăcioase. Este o minciună a bărbatului, căruia nu-i place să se simtă în inferioritate. Noi suntem mult mai plângăcioși. Femeia rezistă mult mai mult la durere și la suferință.
Știți de unde se poate vedea acest lucru? Un bărbat care rămâne văduv duce mult mai greu crucea văduviei și a faptului de a fi singur. De multe ori, viețile bărbaților cărora le mor soțiile, se ruinează repede, duc atât de greu tot ceea ce înseamnă singurătatea. În contrast, o femeie care rămâne singură cu copiii, este mult mai răzbătătoare, din toate punctele de vedere. Și sunt convins că aveți nenumărate exemple de felul acesta.
Eu vă spun aceste lucruri nu pentru că acesta ar fi trendul lumii, pentru că trendul lumii ne împinge înspre o ideologie feministă care, de fapt, nu prețuiește femeia în niciun fel, ci o deformează. Eu vă spun cum stau lucrurile în rădăcina lor și în realismul cel mai profund, iar Evanghelia este cea care ne atenționează asupra acestor lucruri.
Dacă noi am avea aceeași iubire, curaj, echilibru extraordinar și frumusețe a sufletului ca femeile mironosițe, cred că ne-am trăi mult mai frumos credința.
Un mitropolit libanez a spus o vorbă foarte frumoasă: „Spune-mi ce gândești despre femeie, ca să-ți spun cine ești”.