„În această dimineață, a avut loc un accident rutier în municipiul Vaslui. Un pod de pe un drum secundar a cedat în timp ce era traversat de o betonieră. În urma prăbușirii acestuia, șoferul, un bărbat în vârstă de 42 de ani, a rămas încarcerat. A reușit să-și anunțe telefonic un coleg, care a alertat autoritățile la numărul unic 112. La locul solicitării a fost trimisă o ambulanță SAJ B1 cu medic, precum și echipaje ISU. Victima a fost găsită conștientă și coerentă, dar prezentând un traumatism toracoabdominal. După ce a fost extrasă, victima a primit ajutor medical calificat la fața locului și apoi a fost transportată în regim de urgență la Spitalul Județean de Urgență Vaslui”, a transmis dr. Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui.
„În data de 2 mai, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al Județului Vaslui a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs la ieșirea din municipiul Vaslui (zona Dedeman) în care a fost implicată o autobetonieră. La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare și o autospecială de descarcerare grea din cadrul Detașamentului de Pompieri Vaslui, încadrate cu 8 militari. De asemenea, în sprijin a fost solicitat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui. Ajunși la locul evenimentului, pompierii au constatat că o autobetonieră s-a răsturnat de pe un pod, iar conducătorul auto era încarcerat, fiind conștient, dar în imposibilitatea de a ieși din vehicul. Salvatorii au acționat prompt pentru extragerea în siguranță a victimei folosind echipamentele speciale de descarcerare. După extragere, bărbatul, în vârstă de aproximativ 42 de ani, a fost preluat de echipajul medical, i s-au acordat primele îngrijiri la fața locului, fiind conștient și stabil”, au declarat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.
Potrivit acestora, bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru investigații suplimentare.