cu 53 de secunde in urma
1 mai 2025
Un cutremur moral lovește din nou Episcopia Hușilor. De această dată nu printr-un nou scandal, ci printr-o sentință judecătorească ce obligă instituția să plătească 210.000 de euro – 170.000 € despăgubiri morale și 40.000 € cheltuieli de judecată – către victimele abuzurilor sexuale comise de fostul episcop Corneliu Onilă și fostul arhimandrit Sebastian Jitaru. Decizia, deși aduce un dram de dreptate celor trei foști seminariști abuzați, are un efect colateral nedrept: pune pe umerii actualului episcop, Preasfințitul Ignatie, povara financiară a păcatelor predecesorului său. Episcopia Hușilor, considerată parte civilmente responsabilă, trebuie să achite această sumă uriașă . Iar asta înseamnă, concret, că Preasfințitul Ignatie trebuie acum să “rupă de la gura sărmanilor” pe care îi hrănește zi de zi, pentru a plăti pentru “ororile desfrânaților Corneliu Onilă și Sebastian Jitaru”. În spatele acestor cuvinte dure se află o realitate cruntă și emoționantă: un ierarh nevinovat, dedicat milosteniei, ajunge să suporte consecințele materiale ale unor crime pe care le-a condamnat și el din tot sufletul. Decizia instanței, pronunțată la Înalta Curte de Casație și Justiție la sfârșit de aprilie, confirmă definitiv vinovăția lui Onilă și Jitaru – un deznodământ fără precedent pentru un ierarh ortodox român acuzat de asemenea grozăvii . Ironia amară este că, odată cu încarcerarea fostului episcop (8 ani de închisoare pentru Onilă și 15 ani pentru Jitaru, pentru violarea unor elevi de seminar ), Episcopia Hușilor însăși devine victima colaterală a actului de justiție, fiind nevoită să plătească prețul rușinii altora.
În chiar ziua verdictului final, Episcopia Hușilor a reacționat public, subliniind empatia față de victimele abuzurilor, dar și caracterul nedrept (deși legal) al poverii financiare impuse. În comunicatul oficial, reprezentanții Episcopiei au cerut iertare victimelor în numele Bisericii și au arătat că vina aparține în mod exclusiv celor două persoane condamnate, instituția neavând nicio implicare ori cunoaștere a faptelor la vremea comiterii lor . Totodată, s-a precizat limpede că obligarea Episcopiei la plata despăgubirilor nu reflectă vreo culpă morală sau instituțională a acesteia, ci doar aplicarea unui mecanism legal de responsabilitate civilă pentru fapta altuia .
O episcopie renăscută prin milostenie autentică
Când Preasfințitul Ignatie a preluat conducerea Eparhiei Hușilor, în toamna lui 2017, a găsit o comunitate rănită și dezorientată. Scandalul sexual în care fusese implicat predecesorul său, Corneliu Onilă, aruncase o pată întunecată asupra întregii episcopii. Moralul era la pământ, încrederea credincioșilor zdruncinată, iar imaginea publică – grav compromisă. Mai mult, ceea ce l-a durut pe noul episcop a fost să descopere că, în acea perioadă de tristă amintire, milostenia devenise aproape o necunoscută în Episcopia Hușilor, iar sărmanii erau lăsați doar în grija lui Dumnezeu, fără sprijin concret din partea Bisericii locale. Era ca și cum, sub povara rușinii, uitaserăm cu toții de datoria creștină fundamentală: dragostea față de aproapele, manifestată prin fapte.
Ignatie nu este genul de ierarh care să se resemneze. Dimpotrivă, el și-a făcut din compasiune și restaurarea demnității Bisericii misiunea sa pe acest pământ atât de încercat. Încă de la început, a coborât din jilțul arhieresc direct pe ulițele satelor cele mai sărace. A mers acolo unde nimeni nu mai mergea, a bătut la porțile oamenilor uitați de lume, a stat de vorbă cu bătrâni singuri și copii desculți. A împărțit bucurie și speranță în locuri unde acestea aproape că nu mai existau. Și nu a venit cu mâna goală: a adus ajutoare, a adus voluntari, a adus medici și asistenți sociali, a adus pur și simplu dragoste concretă. În doar câțiva ani, cu binecuvântarea și implicarea sa directă, Episcopia Hușilor a derulat una dintre cele mai impresionante campanii sociale concepute în România . Practic, s-a creat de la zero o veritabilă rețea de sprijin pentru cei vulnerabili, acolo unde înainte nu era aproape nimic.
Plata păcatelor altora – o lovitură dată milosteniei
În acest context al renașterii morale, vestea că banii Eparhiei vor fi folosiți pentru plata despăgubirilor către victimele abuzurilor lui Onilă și Jitaru cade ca un trăsnet. Desigur, nimeni nu contestă justa compensare a victimelor – acei tineri au suferit traume de neimaginat, iar despăgubirile financiare sunt un paliativ necesar pentru nedreptatea îndurată. Și Preasfințitul Ignatie însuși a subliniat că se manifestă “întreaga compasiune și înțelegere față de persoanele vătămate”, declarându-se deplin solidar cu ele și conștient de dramele prin care au trecut.
Corneliu Onilă, în perioada păstoririi sale (2009–2017), s-a dovedit a fi exact opusul a ceea ce predica. Biserica i-a oferit totul: harul slujirii ca arhiereu, onoarea de a fi membru al Sfântului Sinod, încrederea credincioșilor dintr-o episcopie veche și importantă . În loc să răspundă cu recunoștință și smerenie, fostul ierarh s-a cufundat într-un lux și o aroganță greu de descris, iar dincolo de ochii lumii a căzut într-un desfrâu de neînchipuit . Profitând de ascendentul său spiritual și de vulnerabilitatea unor adolescenți dornici de o vocație preoțească, Onilă – cu complicitatea lui Jitaru – a comis ceea ce putem numi orori în toată puterea cuvântului. Cei doi au pângărit sfințenia hainei preoțești, transformând-o în instrument al propriilor patimi bolnave. Jitaru, care ar fi trebuit ca preot să-și dedice viața slujirii altora, a devenit partaș la abuz, ba chiar a fost condamnat pentru mai multe acte de viol și șantaj. Cazul a ieșit la iveală abia în 2017, în urma unui scandal de proporții, când înregistrări video cu astfel de abuzuri au fost făcute publice. Forțat de presiunea mediatică și morală, Corneliu Onilă a demisionat în august 2017, retrăgându-se în infamie. Dar nici atunci, nici mai târziu, nu i-am auzit pe cei doi să-și recunoască vina ori să ceară iertare. Până în ultimul ceas al procesului, fostul episcop a refuzat să accepte realitatea faptelor sale , iar fostul arhimandrit nu a arătat niciun semn de căință. O atitudine de o încăpățânare cinică, care a rănit și mai mult comunitatea și pe cei direct afectați.
Preasfințitul Ignatie poartă astăzi, simbolic, un dublu jug: pe de o parte crucea de a reface spiritual o comunitate trădată, iar pe de alta sarcina financiară de a despăgubi victimele în numele instituției pe care o conduce. Prima parte a drumului a parcurs-o cu succes remarcabil – a redat Episcopiei Hușilor chipul milei creștine, transformând-o într-un adevărat “spital duhovnicesc” pentru cei săraci și suferinzi. A doua provocare abia începe și nu va fi ușoară deloc.