12.8 C
Vaslui
20 aprilie, 2025

Au fost prinși bârlădenii care au furat dintr-o locuință o sumă de bani și bijuterii

Poliţiştii Biroului Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut doi bărbați, din municipiul Bârlad, județul Vaslui, bănuiți de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.

Polițiștii Biroului Investigații Criminale Bârlad au documentat și probat activitatea infracțională a doi bărbați, în vârstă de 33, respectiv 24 de ani, din Bârlad, bănuiți de comiterea unui furt calificat, dintr-o locuință situată în municipiul Bârlad.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bârlad au stabilit că, la data de 16 aprilie 2025, ora 06.50, persoanele cercetate, ar fi escaladat gardul unei locuințe și, prin efracție, ar fi pătruns într-un imobil, de pe strada Fundătura Alexandru Vlahuță, de unde ar fi sustras o sumă de bani și mai multe bijuterii.

La data de 17 aprilie 2025, ca urmare a administrării probatoriului, față de bărbații cercetați a fost luată măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore.

Ulterior, Judecătoria Bârlad, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, a dispus măsura arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile, pentru cei doi.

Cercetările sunt continuate de polițiștii bârlădeni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbaților.

Post navigation

Related Posts

Cu prilejul apropierii sărbătorilor de iarnă Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad are deosebita plăcere de a organiza expoziția artistei Valeria Tofan,…

Ieri, polițiștii de investigare a criminalităţii economice, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, au desfășurat activități în vederea prevenirii…

În această dimineață, pompierii din cadrul Detașamentului de pompieri Vaslui au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs…

Sursa: http://actualvs.ro/2025/04/19/au-fost-prinsi-barladenii-care-au-furat-dintr-o-locuinta-o-suma-de-bani-si-bijuterii/

Ultimă oră

Același autor