Vineri, 18 Aprilie 2025
În Vinerea Mare, 18 aprilie 2025, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat, la Catedrala Episcopală din Huși, slujba Prohodului Domnului.
În cuvântul adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a făcut referire la tipul de alegeri pe care omul le poate face în viață, ignorând dragostea, și optând pentru rău:
„Iar dregătorul, răspunzând, le-a zis: Pe cine din cei doi voiţi să vă eliberez? Iar ei au răspuns: Pe Baraba” (Matei 27,21)
Este o seară de multă interiorizare a tot ceea ce Domnul Hristos a săvârșit pentru noi, din dragoste absolută. A suferit ocară, dispreț, batjocură, ironie, calomnie, răstignire pe Cruce, suferințe în trupul Său și, mai presus de toate, a gustat moartea pentru ca să o învingă pentru noi, cei muritori. Hristos a murit pentru noi, cei care ne-am înfruptat din păcat, El fiind fără de păcat și Viața ființială.
Din nefericire, Vinerea Mare este una în care omul nu a știut să prețuiască iubirea pe care a primit-o din partea lui Dumnezeu-Omul . Noi experimentăm la nivel personal tragedia de a ne fi refuzată iubirea sau drama de a ne întoarce cineva spatele atunci când noi vrem să-l copleșim cu iubire și lumină.
Dumnezeu-Omul nu a trăit drama aceasta, pentru că El a rămas neschimbat în dragostea Sa față de oameni, indiferent cât de urât sau cât de mult oamenii și-au întors spatele de la El, indiferent cât de mult s-au revoltat împotriva Lui. Hristos a rămas în aceeași dragoste față de oameni.
Noi parcă reedităm, în viața noastră, comportamentul din acele zile sumbre, când unii, în nebunia lor, credeau că-L pot omorî pe Dumnezeu.
Poate că unul din cele mai dezamăgitoare atitudini ale omului față de Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, care S-a răstignit pentru noi, este momentul în care Pilat întreabă mulțimea adunată, la răstignire: „Pe cine vreți voi să eliberez? Pe Iisus sau pe Baraba?”
Conform textului din Sfântul Evanghelist Matei, era obiceiul, în vremea respectivă, – consemnat doar de Sfintele Evanghelii – ca de sărbătoarea Paștilor iudaice, să fie eliberat cineva, să fie grațiat. Și în acest context i s-a propus și s-a gândit Pilat că e un moment prielnic pentru a-și manifesta bunătatea atât cât exista ea, față de Cel care, a simțit el, conform și mărturiei soției sale, că este nevinovat și că este așa de greu să-L trimită spre răstignire, spre țintuire pe Cruce.
Și atunci, a întrebat poporul: „Pe cine vreți voi să eliberez? Pe Iisus sau pe Baraba?” Și poporul, manipulat, a ales un tâlhar, unul care agita oamenii, îi monta înspre a se răscula, înspre a se revolta împotriva ocupantului roman.
Ce trist este că între Iisus Hristos, Cel nevinovat, Cel care a venit în lume din dragoste față de noi și Care S-a răstignit pentru noi, și Baraba, omul alege ceea ce este mai rău, un tâlhar. Sigur că în iconomia și înțelepciunea lui Dumnezeu, au fost îngăduite toate acestea, pentru că Iisus a mers de bunăvoie și din dragoste la moarte, ca să învieze, ca să biruiască moartea pentru noi și să umple de lumină întreaga Creație și, mai presus de toate, să-l îndumnezeiască pe om, să-i redea frumusețea și demnitatea pe care le-a primit de la Dumnezeu înainte de păcat.
Nu vi se pare că o asemenea atitudine o găsim reeditată și la nivelul vieților noastre personale sau la nivelul vieții sociale? Cât de ușor se solidarizează oamenii în rău! Și cred că aveți exemple de felul în care doi oameni care nu se înțeleg deloc, dacă au un dușman comun, dintr-o dată devin cei mai mari prieteni și-și concentrează toată energia lor înspre a-l distruge pe cel care-l consideră dușman sau inamic. Și ne întrebăm: Cum de acei doi oameni care nici măcar nu doreau să se vadă unul cu altul, dintr-o dată au devenit prietenii cei mai buni? De ce? Și răspunsul ar putea fi faptul că, din nefericire, noi oamenii acceptăm cu mai multă ușurință răul, decât lupta pentru bine. Așa cum cei care au fost în Vinerea Mare, au ales pe Baraba, un tâlhar.
Și dacă s-ar fi făcut, spunem noi, un sondaj de opinie, să vedem de câtă popularitate s-ar fi bucurat Iisus, răspunsul este mai mult decât limpede și explicit, conform numărului celor care L-au urmat pe Cruce; au fost doar câteva femei mironosițe, chiar apostolii L-au părăsit, L-au lăsat singur în suferința Sa; în rest nimeni dintre cei care I-au fost contemporani. Am spune noi, cota de popularitate a lui Iisus ar fi fost înspre zero.
Cu toate acestea, El este Cel care ne-a iubit așa cum nimeni niciodată nu o va putea face. S-a răstignit pentru noi, a murit pentru noi, S-a jertfit pentru noi ca să ne învețe ce înseamnă, cu adevărat, iubirea , și că nu este esențială popularitatea de care ne-am putea bucura.
De multe ori, când suntem populari, s-ar putea ca această popularitate să fie una distructivă, care să ne facă mai mult rău decât bine.
Să reflectăm mai adânc de câte ori, în viața noastră, poate și noi, am ales un Baraba, de câte ori am ales un rău și am evitat binele, l-am ignorat sau l-am batjocorit. De multe ori, nu realizăm și nu avem finețea extraordinară, în deciziile pe care le luăm și în alegerile pe care trebuie să le facem, de a decanta și a sesiza unde este răul și unde este binele, pentru a alege întotdeauna binele iar nu cum au ales cei din Vinerea Mare.
Cu toate acestea, Hristos a rămas neclintit în dragostea Sa. De ce subliniez acest lucru? Pentru că dacă noi am avea în minte tabloul suferințelor lui Iisus, am rămânea copleșiți de cât de mult ne-a iubit . Noi suntem mișcați, ne bucură și ne impresionează foarte mult dragostea unui om, mai ales atunci când nu o merităm, sau când o primim deși conform logicii noastre, acel om nici măcar nu ar trebui să ne arunce o privire, iar el, cu toate acestea, ne iubește. Vom rămâne foarte impresionați de acest lucru.
De ce nu rămânem impresionați de dragostea lui Hristos? Pentru că încă nu am realizat faptul că noi nu merităm să fim iubiți și am subliniat în mai multe contexte: dragostea adevărată este cea despre care vom spune că nu o merităm niciodată.
Pentru a avea acest tablou al suferințelor lui Iisus, îngăduiți-mi să vă citez un text din Sfântul Sofronie Saharov, care surprinde foarte bine ceea ce a suferit Iisus pentru noi, și că toată viața lui Hristos a fost, de fapt, o smerenie, o răbdare, o îngăduință a răutății omului, care a venit asupra Lui prin diverse forme:
„A zugrăvi tabloul suferințelor lui Iisus este cu neputință. Întreaga Sa viață cu noi a fost nimic altceva decât o neîntreruptă sfâșiere. Golgota este doar actul final unde s-au adunat ca în punctul culminant durerea trupească, scârba sufletească în urma respingerii de către oameni a bunei vestiri despre dragostea Tatălui, moartea de ocară ca a unui nelegiuit, râsul cel de rău, bucurător al celor ce se răzbunau pentru a fi primit de la El vădirea nedreptăților lor. Toți L-au osândit pe Iisus: statul roman, cu dreptul său clasic, biserica Vechiului Legământ întemeiată pe descoperirea sinaitică, poporul căruia îi făcuse atâta bine și care striga: «Răstignește-l!». Pe deasupra părăsirea de către ucenici, vânzarea lui Iuda, lepădarea lui Petru, părăsirea de către Dumnezeu: «Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?», pogorârea în iad care-L aștepta, pogorârea către cei ce umplu acest loc întunecat. Iadul lui Hristos, bineînțeles, nu putea fi iadul urii. A fost iadul cel mai dureros al dragostei și încă multe pe care mintea noastră nu le poate atinge, necunoscând dragostea care se cuvine nici către Dumnezeu și nici către aproapele. Nu pentru al Său păcat S-a rugat Domnul până la sudoare însângerată, ci pentru păcatul și pierzania noastră.”
Un asemenea Dumnezeu avem noi, creștinii: pe Iisus Hristos, Cel care S-a răstignit pentru noi din dragoste desăvârșită. Poate reușim ca-n viața noastră să nu mai reedităm comportamentul celor din Vinerea Mare, care în loc să aleagă binele absolut, pe Însuși Dumnezeu, pe Însăși Dragostea, Însăși Lumina, Însăși Bucuria, ei au decis să aleagă viața unui tâlhar și agitator.