19.5 C
Vaslui
19 aprilie, 2025

Platforma de turism cultural „România Atractivă” aduce în prim-plan, în Săptămâna Mare, Ruta mănăstirilor din zona Moldovei, în care, dintre cele 18 de lăcașuri de cult, șase sunt din județul Vaslui. După județul Suceava, cu celebrele sale mănăstiri, județul nostru se evidențiază astfel cu destinații ideale, pentru perioada Paștelui, „pentru cei aflați în căutarea unor comori culturale și spirituale mai puțin cunoscute”.

„Turiști din întreaga țară și din străinătate vizitează în fiecare an, în perioada Paștelui, sărbătorit pe 20 aprilie în 2025, mănăstirile din zona Moldovei și în special din Bucovina”, spun ce de la „România Atractivă”, primul program național de susținere a turismului cultural – istoric, care aduc în prim plan, în Săptămâna Mare, și alte obiective de pe

, pentru cei aflați în căutarea unor comori culturale și spirituale mai puțin cunoscute, arătând că cele mai multe obiective de pe această rută le oferă turiștilor posibilitatea unică de a explora atât istoria, arta și cultura unor locuri de poveste, cât și de a simți liniștea unor așezăminte monahale de o importanță excepțională pentru România.

Dintre cele 18 de obiective evidențiate pe această Rută a mănăstirilor din zona Moldovei, șase sunt din județul Vaslui, dintre care trei beneficiază de câte o frumoasă prezentare: „Tot pe Ruta mănăstirilor din zona Moldovei se află și ansamblul monahal de la Fâstâci, așezat pe piscul cel mai înalt al pădurii. Locul era numit și „Sălbaticul”, pentru că acolo ar fi trăit odată un om retras de lume. De asemenea, se spune că de aici ar fi pornit Ștefan cel Mare noua bătălie de la Podul Înalt”.

„Despre Mănăstirea Florești circulă o legendă care spune că, pe timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, aceasta era condusă de egumenul grec Nil, un om fără milă față de cei care băteau la poarta mănăstirii. Domnitorul român a pus atunci la cale una dintre plimbările sale „incognito”. Îmbrăcat în straie de cerșetor, a bătut la poarta mănăstirii și a cerut găzduire. Refuzat inițial, Cuza a fost primit, apoi, în camera de penitență. După cum ne povestește

, a doua zi, Cuza și-a arătat însemnele domnești și i-a reproșat egumenului Nil abuzurile și luxul de la mănăstire, în timp ce oamenii simpli nu aveau ce mânca. Ulterior, după secularizarea averilor mănăstirii Florești, Nil a fost nevoit să părăsească lăcașul doar cu ce putea duce în mâini”. Este prezentarea mănăstirii Florești.

„Originea Mănăstirii Grăjdeni, o altă comoară turistică și culturală, se pierde în negura istoriei, însă legenda spune că a fost ctitorită de Petru Rareș, chiar în locul unde a poposit într-o noapte, în drumul de la Galați spre Suceava, și unde a visat că cele două dealuri din fața sa erau de aur și i se închinau lui, iar din gură îi ieșea un roi de albine. Reluându-și drumul, aproape de Crasna, Petru Rareș a fost întâmpinat de o ceată de călăreți care i-au adus vestea că Divanul domnesc, în frunte cu mitropolitul țării, l-a ales domn al Moldovei. Drept recunoștință, pe locul unde a avut acel vis, Petru Rareș a construit biserica”, se arată despre mănăstirea de la Grăjdeni.

Ruta mănăstirilor din zona Moldovei cuprinde 18 obiective incluse în programul de turism cultural „România Atractivă”, cele mai multe dintre ele fiind în județul Suceava.

Cele 18 obiective sunt:

În județul Suceava:

Mănăstirea Arbore

Mănăstirea Humor

Mănăstirea Putna

Mănăstirea Slatina

Mănăstirea Sfinții Apostoli Petru și Pavel – Mănăstirea Solca

Mănăstirea Râșca

Mănăstirea Teodoreni Suceava

În județul Vaslui:

Mănăstirea Pârvești

Mănăstirea Florești

Mănăstirea Fâstâci

Mănăstirea Mălinești

Mănăstirea Dimitrie Cantemir

Mănăstirii Grăjdeni

În județul Iași:

Mănăstirea „Sf. Trei Ierarhi”

Mănăstirea Stavnic

În județul Neamț:

Biserica „Buna Vestire” a Mănăstirii Bisericani

Mănăstirea Războieni

În județul Botoșani:

Mănăstirea Coșula

Turiștii dornici să descopere „România Atractivă” pot accesa website-ul

sau aplicația mobilă de travel, disponibilă gratuit pentru iOS și Android (o poți descărca de aici:

), unde vor găsi, printre multe altele, și informații despre obiectivele de pe Ruta mănăstirilor din zona Moldovei.

„România Atractivă” este primul program național de susținere a turismului cultural-istoric și s-a lansat în mai 2024 și se va finaliza în iunie 2026. Programul „România Atractivă”, cu o valoare de 36.356.328,86 lei, este parte a Componentei 11 – Turism și Cultură, Investiția 1 – Promovarea celor 12 rute turistice/culturale, Jalonul 332 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar principalii beneficiari sunt autoritățile locale, alături de turiștii români și străini.

Programul este coordonat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și implementat împreună cu echipele profesionale ale consorțiului declarat câștigător în urma licitației organizate de minister în anul 2022: Terra Building, companie românească specializată în infrastructură rutieră, care asigură realizarea infrastructurii de semnalizare a obiectivelor, și Eventya, companie specializată în dezvoltarea de aplicații de travel și content marketing, care a dezvoltat platforma și conținutul de pe platformă și asigură mentenanța acesteia, precum și execuția activităților de marketing și de promovare.

Programul include 12 rute turistice tematice care străbat întreaga țară, cu 275 de obiective de vizitat care sunt prezentate în platforma multimedia dedicată și care, până în 2026, vor fi semnalizate și prin infrastructură rutieră specifică. Rutele sunt: Ruta castelelor, Ruta curiilor din Transilvania, Ruta culelor, Traseul gastronomiei tradiționale românești, Ruta bisericilor fortificate, Ruta bisericilor de lemn, Ruta mănăstirilor din zona Moldovei, Ruta Sfântul Ladislau pe teritoriul României, Ruta castrelor romane, Ruta cetăților, Refacerea peisajului cultural din Delta Dunării în vederea creșterii atractivității zonei – 8 obiective promovate, Ruta satelor cu arhitectură tradițională.

Sursa: https://www.monitoruldevaslui.ro/2025/04/judetul-vaslui-sase-lacasuri-pe-ruta-manastirilor-din-zona-moldovei/

Ultimă oră

Același autor