1.4 C
Vaslui
8 aprilie, 2025

Numărul deceselor în rândul copiilor cu vârste între 0 și 1 an a crescut considerabil la nivel de județ

În acest an, pe 7 Aprilie, de Ziua Mondială a Sănătății, celebrăm importanța sănătății materne și infantile, două domenii fundamentale pentru viitorul oricărei națiuni. Tema din acest an, „Începuturi sănătoase, viitoruri pline de speranță”, subliniază necesitatea unui sistem de sănătate accesibil și eficient, care să asigure un start bun în viață tuturor copiilor, indiferent de contextul socio-economic.

În România, deși am înregistrat progrese în reducerea mortalității infantile, acest domeniu continuă să fie o preocupare majoră.

Conform datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică (INS) și Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), rata mortalității infantile la nivel național se situa în 2020 la aproximativ 6,3 decese la 1.000 de nou-născuți vii, scăzând treptat până la o valoare între 5,8 și 6,0 decese la 1.000 de nou-născuți vii în prezent.

Județul Vaslui în 2023 a înregistrat șase decese în rândul copiilor cu vârste între 0 și 1 an, ceea ce s-a tradus într-o rată a mortalității infantile de 1,64 la 1.000 de nou-născuți vii. Din păcate, în 2024, acest număr a crescut la opt decese, ceea ce indică o rată de 3,24 la 1.000 de nou-născuți vii.

”Aceste date trag un semnal de alarmă și subliniază nevoia de acțiuni mai rapide și mai eficiente în domeniul sănătății materne și infantile. Fiecare viață pierdută reprezintă nu doar o tragedie personală, dar și o oportunitate irosită de a construi un viitor mai sănătos și mai echitabil pentru întreaga societate. Cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății, ne reafirmăm angajamentul față de un sistem de sănătate mai puternic și mai accesibil, în care fiecare mamă și fiecare copil să beneficieze de îngrijirea și sprijinul necesar unui început sănătos în viață”, a precizat Ciprian Ionuț-Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui, cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății.

În acest context, autoritățile, instituțiile medicale și organizațiile non-guvernamentale colaborează îndeaproape pentru a implementa măsuri sustenabile de prevenire a mortalității infantile și pentru a îmbunătăți accesul la îngrijiri medicale de calitate, în special în zonele defavorizate și rurale.

Post navigation

Related Posts

Primăria Vaslui a ridicat în centrul oraşului bradul specific sărbătorilor de iarnă. Echipe de muncitori înfrumusețează centrul civic, dar și…

Consiliul Județean Vaslui a publicat în sinteză proiectul bugetului centralizat pe anul 2025. La partea de venituri este prognozată suma…

În perioada 17 martie – 14 aprilie 2025, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui în parteneriat cu Penitenciarul Vaslui derulează…

Sursa: http://actualvs.ro/2025/04/07/numarul-deceselor-in-randul-copiilor-cu-varste-intre-0-si-1-an-a-crescut-considerabil-la-nivel-de-judet/

Ultimă oră

Același autor