-2.7 C
Vaslui
6 februarie, 2025

Județul Vaslui se află în topul alocărilor bugetare pe 2025

Județul Vaslui va primi, pentru echilibrarea bugetelor locale, peste 71 de milioane lei, bani care vor ajunge în conturile primăriilor, imediat ce se finalizează toate procedurile prevăzute de lege.

Este una din cele mai mari sume, la nivel național, comparabilă cu cea a județului Neamț, care primește 76 milioane de lei.

Fiecare comună, oraș sau municipiu din județul Vaslui va primi, conform Legii Bugetului de Stat pe anul 2025, câte 900 de lei/locuitor, în baza datelor finale ale Recensământului General din 2022.

Asta înseamnă că municipiul Vaslui, care primea finanțări de la bugetul de stat pentru 150.000 de locuitori, cât sunt înregistrați la Serviciul de Evidență a Persoanelor, va primi bani pentru doar 63.000 de locuitori, cât a reieșit la ultimul recensământ.

Vor fi unele probleme și la alte localități din județul Vaslui, care au o populație mai mică decât cea înregistrată la serviciile de evidență a persoanelor.

Important de menționat este faptul că la alocările de sume pentru drumurile județene și comunale, în 2025, județul Vaslui este pe primul loc în țară, cu peste 27 milioane de lei alocate de Guvernul României.

Post navigation

Related Posts

Din punct de vedere al atribuțiilor Ministerului Afacerilor Interne, în județul Vaslui alegerile parlamentare s-au desfășurat în condiții normale de…

Cinci comune vasluiene vor beneficia de peste 40 milioane de lei pentru aducțiune de gaze naturale, modernizări de drumuri locale…

Echipele Partidului Social Democrat ajung în fiecare săptămână la oamenii din comunitatea vasluiană pentru a prelua idei și propuneri din…

Sursa: http://actualvs.ro/2025/02/06/judetul-vaslui-se-afla-in-topul-alocarilor-bugetare-pe-2025/

Ultimă oră

Același autor