Este vorba despre „Modernizare drumuri de interes local în sat Berezeni, sat Satu Nou și sat Rânceni, comuna Berezeni, județul Vaslui” (valoare 10.950.000 lei). Proiectul va primi fondurile necesare implementării prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Pe lângă acest contract de finanțare ce vizează județul Vaslui, ministrul Cseke Attila a semnat, tot marți, 4 februarie, încă 15 contracte de finanțare prin Programul „Anghel Saligny”, în valoare totală de 285.171.632,57 de lei. Acestea vizează modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a stațiilor de epurare, a rețelelor de canalizare menajeră și a sistemelor inteligente de distribuție a gazelor naturale.
Ministrul Dezvoltării a subliniat că, până în prezent, prin acest program au fost semnate 4.114 contracte de finanțare, în valoare totală de 48.986.057.450,85 de lei.
„Toate aceste investiții contribuie la dezvoltarea comunităților locale, în special a mediului rural și mic-urban, la reducerea disparităților dintre regiuni, la protejarea companiilor românești și la creșterea numărului locurilor de muncă”, a precizat ministrul Attila.
Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” vizează realizarea a peste 9.000 kilometri de rețele de alimentare cu apă, 17.000 kilometri de rețele de canalizare, 2.000 kilometri de drumuri județene și 15.000 kilometri de drumuri locale, precum și a 104 obiective de investiții, preluate din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), pentru sisteme de distribuție a gazelor naturale.