cu 18 minute in urma
22 ianuarie 2025
Un accident rutier grav a avut loc pe DN 24, în zona localității Băcăoani, comuna Muntenii de Jos, unde un autocamion încărcat cu ciment s-a răsturnat în afara carosabilului. La fața locului au intervenit echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Vaslui, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, o ambulanță SMURD tip C1 și echipamente specializate pentru prevenirea incendiilor.
Conducătorul auto, singura persoană aflată în vehicul, a fost evacuat înainte de sosirea pompierilor. Acesta a suferit un traumatism cranian și a primit primele îngrijiri medicale în ambulanța SMURD, fiind transportat ulterior la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru investigații suplimentare.
Din rezervorul autocamionului se scurgeau lichide combustibile, iar pompierii au intervenit prompt pentru a preveni riscurile de incendiu, acoperind fisura rezervorului și curățând carosabilul de substanțele periculoase. Circumstanțele accidentului sunt în curs de investigare de către autoritățile competente. Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu prudență în zonă.