0.2 C
Vaslui
15 ianuarie, 2025

Astăzi, 15 ianuarie, când se sărbătorește Ziua Culturii Naționale și se împlinesc 175 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu, Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad în colaborare cu Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Asociația „Patrimoniu pentru Comunitate” invită publicul la vernisajul expoziției „Amintiri din Junimea”.

Manifestarea va avea loc la ora 17.00, la sediul central al muzeului, din strada Vasile Pârvan, nr. 1, și a fost coordonată de Valentina Mureșan, din cadrul muzeului bârlădean. Curatorul expoziției este muzeografa ieșeană Lăcrămioara Agrigoroaiei, iar invitat al evenimentului este Liviu Apetroaie, de asemenea muzeograf la Iași.

Prin intermediul acestei expoziții, vizitatorii vor fi invitați să se apropie de perioada în care, la Iași, a activat „Junimea” și să cunoască preocupări mai cunoscute sau mai puțin cunoscute ale unor membri de seamă ai acestei grupări culturale, care a avut un rol important în evoluția limbii și literaturii din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

„Ședințele «Junimii», ținute de obicei în casa lui Vasile Pogor, astăzi muzeu, sau acasă la Titu Maiorescu, uneori și la Iacob Negruzzi, erau prilej de întâlnire și de citire a lucrărilor proprii, de dezbatere și selecție a textelor care urmau să fie publicate în paginile revistei «Convorbiri literare», înființate în anul 1867. În «Epoca marilor clasici», cum a rămas consemnată în istoria literaturii române perioada «Junimii», s-au afirmat valoroși scriitori ca: Mihai Eminescu și Ion Creangă, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici. Alături de Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Vasile Pogor, Petre Carp și Theodor Rosetti, întemeietorii Societății, alți importanți oameni de cultură ai vremii s-au făcut remarcați prin prelegerile susținute sub genericul «prelecțiuni populare», adevărate lecții de retorică, având tematică diversă, la care participa un public select și cultivat”, au precizat organizatorii expoziției.

Astfel, pornind de la vestita lampă a „Junimii”, primită de Mihai Eminescu de la Vasile Pogor, în perioada când fusese găzduit în locuința proprie – „casa cu ferestre luminate”, expoziția va cuprinde bunuri culturale, în original și copii, din patrimoniul Muzeului Național al Literaturii Române Iași (fotografii, manuscrise, cărți, obiecte personale, cele două „tablouri” ale societății – din 1873 și 1883), ce amintesc pe unii dintre junimiștii reprezentativi și fac trimitere la Iașul din perioada „Junimii”. Procesele-verbale ale ședințelor ținute de Societatea „Junimea” la Iași, în perioada 1865-1873 și transcrise de A. D. Xenopol în Jurnalul Junimii , vor fi prezentate în format digital, cu fundal sonor în care va fi spusă povestea acestor „prescripte verbale”.

Nu în ultimul rând, în cadrul evenimentului va avea loc un moment artistic sub genericul „Luceafărul”, susținut de trupa de teatru YES a Centrului Educațional YES Bârlad, coordonator fiind actrița Ramona Ananie, iar manager profesoara Anca Sandu.

Trebuie spus că Ziua Culturii Naționale este sărbătorită anual, începând cu 2011, pe data de 15 ianuarie, ziua de naștere a poetului național Mihai Eminescu, în semn de prețuire pentru contribuțiile acestuia la îmbogățirea literaturii și dezvoltarea culturii poporului român.

Sursa: https://www.monitoruldevaslui.ro/2025/01/muzeul-barladean-marcheaza-ziua-culturii-nationale-cu-o-expozitie/

Ultimă oră

Același autor