În urma celor peste 12 filtre rutiere instituite de polițiștii vasluieni, au fost verificate peste 150 de vehicule și legitimate peste 180 de persoane, fiind aplicate 98 de sancțiuni contravenționale, în cuantum total de peste 87.000 lei.
Totodată a fost constatată săvârșirea unei infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, respectiv „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
De asemenea, au fost reținute 40 de permise de conducere, dintre care 30 pentru depășirea limitei legale de viteză. În 3 cazuri au fost depășiri cu peste 70 de km/h peste limita maximă admisă pe respectivul sector de drum, iar în 27 de cazuri au fost depășiri cu peste 50 de km/h peste limita maximă admisă pe respectivul sector de drum. 8 permise de conducere au fost reținute pentru depășire neregulamentară, din care unul pentru neacordare de prioritate vehicule și unul pentru neacordare prioritate la pietoni.
Post navigation
Related Posts
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița au descoperit în bagajul unui cetățean moldovean, pasager într-un…
Reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură Judeţene Vaslui au efectuat decontările către 21 de beneficiari înscriși în programul usturoi, conform prevederilor din…
Alegerile parlamentare din 1 decembrie se apropie, iar în județul Vaslui un singur partid vine în fața cetățenilor cu candidați…
Sursa: http://actualvs.ro/2025/01/14/zeci-de-vitezomani-lasati-pietoni-de-politistii-vasluieni/