Marţi, 24 Decembrie 2024
În după-amiaza zilei de marți, 24 decembrie 2024, în Ajunul Crăciunului, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia, la Catedrala Episcopală din Huși.
Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele secretar eparhial Alexandru Bahnar.
În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a arătat că, din Biserica primară, Hristos a fost perceput ca „Soarele dreptății”, așa cum este ilustrat în rânduiala de slujbă și în textele liturgice:
În zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate şi prin Care a făcut şi veacurile. Care, fiind strălucirea slavei şi chipul fiinţei Lui şi Care ţine toate cu cuvântul puterii Sale, după ce a săvârşit, prin El Însuşi, curăţirea păcatelor noastre, a şezut de-a dreapta slavei, întru cele prea înalte
(Evrei 1, 2-3)
Seara premergătoare marii sărbători a Nașterii după trup a Fiului lui Dumnezeu, ca Om, din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, este numită Ajun.
A primit această denumire pentru că, din punct de vedere liturgic, se postește până la momentul când se săvârșește Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia. Practic, Liturghia praznicului Crăciunului, în Biserica primară, era Liturghia din această seară.
Liturghia din Ajun de Crăciun are o conotaţie profund catehetică. Această dimensiune catehetică reiese din faptul că, la slujba Vecerniei, s-au citit opt paremii din Vechiul Testament, care fac referire la prevestirea nașterii lui Mesia, ca Răscumpărător al umanităţii de sub tirania păcatului și a morţii.
Aparent, una din aceste paremii, nu ar avea legătură cu Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este vorba de prima paremie, cea din Cartea Facerii, în care ni se vorbește despre primele trei zile ale Creaţiei. În mod paradoxal, Părinţii Bisericii au rânduit, cu multă înţelepciune și cu un anume tâlc duhovnicesc, ca referatul zilelor Facerii să se oprească la ziua a patra, exceptându-o.
Ar trebui să ne întrebăm, în mod legitim, de ce nu este relatată în această paremie întreaga naraţiune a zilelor Creaţiei, cu toate cele șapte zile. De ce se oprește această naraţiune la ziua a patra?
În ziua a patra, conform textului din capitolul 1 din Cartea Facerii, ni se spune că Dumnezeu a creat cei doi luminători: luminătorul cel mare – soarele – pus să cârmuiască ziua, și luminătorul cel mic – luna – care să cârmuiască noaptea. Este ziua în care a putut fi sesizată frumuseţea Creaţiei, prin faptul că s-a făcut lumină și toate au putut fi percepute exact cum Dumnezeu le-a creat – ziua prin razele soarelui și noaptea prin lumina lunii.
Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos – acest eveniment unic din istoria umanităţii – este ca o nouă Creaţie. Nu întâmplător, unii filologi creștini au găsit potrivit faptul că una dintre etimologiile cuvântului „Crăciun” ar veni de la latinescul „creatio, creationes” care înseamnă „creaţie”. Practic, Dumnezeu-Omul, când S-a întrupat, a recreat lumea, a făcut-o din nou , și El este Luminătorul fiinţial, „Soarele dreptăţii” – așa cum este numit în slujba Crăciunului, este Lumina pururea fiitoare, veșnică, deofiinţă cu Dumnezeu-Tatăl și cu Duhul Sfânt, care Se întrupează și vine în lume, ca să arate întreaga frumuseţe a Creaţiei și a omului.
În textul acestei paremii nu este cuprinsă nici crearea omului, pentru că Omul, prin excelenţă, desăvârșit, paradigma este Însuși Iisus Hristos, și la El trebuie să ne uităm, dacă vrem să-l vedem pe om în frumuseţea, integralitatea, lumina și slava dumnezeiască.
El este măsura tuturor lucrurilor – așa cum ne spune Părintele Iustin Popovici – și la El trebuie să ne uităm, dacă vrem să vedem omul în strălucirea și la demnitatea în care a fost creat de Dumnezeu.
În felul acesta înţelegem de ce acest text al Cărţii Facerii se oprește la ziua a treia, exceptând celelalte zile ale Creaţiei – pentru că este ziua în care vine în lume Cel pe Care Sfântul Apostol Pavel L-a numit „Strălucirea slavei și chipul fiinţei lui Dumnezeu-Tatăl”.
Creștinii din vechime știau ce înseamnă Ajunul Crăciunului. Era Liturghia în care primeau Botezul cei care se pregăteau pe tot parcursul Postului, cei care își asumau la modul lăuntric – nu numai la modul exterior sau ca o simplă ideologie – Evanghelia lui Hristos. Participau la Liturghia din Ajunul Crăciunului, care era, așa cum am spus, Liturghia propriu-zisă a Crăciunului.
Hristos să fie Cel care ne umple pe toţi de lumină și de slava Sa cea dumnezeiască, slavă de care s-a făcut părtaș omul, în chip atât de deplin și autentic, odată cu venirea Fiului lui Dumnezeu în lume.