2.1 C
Vaslui
26 decembrie, 2024

În DIASPORA, s-ar fi votat, la parlamentare, cu ștampila de la prezidențiale/Mai multe buletine de vot ar putea fi ANULATE

Publicat: 01/12/2024, 19:05

În mai multe secții de vot din diaspora ar fi fost folosite ștampilele de la prezidențiale și pentru alegerile parlamentare. Lucru care contravine legislației în vigoare. Acele ștampile trebuia să fie sigilate și trimise în țară, împreună cu toate materialele electorale folosite în primul tur al prezidențialelor, potrivit surselor Gândul.

„În cazul votului exercitat la secția de votare din țară sau din străinătate, sunt considerate nule și nu intră în calculul voturilor valabil exprimate buletinele de vot pe care a fost aplicată o ștampilă cu mențiunea „VOTAT” care are alt model decât cel legal aprobat ”, reiese din textul de lege care face referire la procedura de vot la alegerile parlamentare.

Potrivit surselor Gândul, în mai multe secții din diaspora s-ar fi folosit aceleași ștampile, la parlamentare, din cele care au fost folosite la primul tur al prezidențialelor. Biroul Electoral de Circumscripție pentru Cetățenii Români cu Domiciliul sau Reședința în Afara Țării Nr.43 a transmis o solicitare la Biroul Electoral Central din țară în care cere lămuriri referitoare la situația prezentată:

În cuprinsul Anexei 5 a Hotărârii Autorității Electorale Permanente nr. 29/2016 pentru aprobarea modelelor ștampilelor electorale care vor fi folosite la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților este prevăzut modelul ștampilei cu mențiunea „VOTAT” care va fi folosit la alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, în conformitate art. 6 alin. 5 lit. e) din Decizia BEC nr. 260/D/21.11.2024 privind organizarea activității de consemnare, verificare și centralizare a rezultatelor alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024, „ în cazul votului exercitat la secția de votare din țară sau din străinătate, sunt considerate nule și nu intră în calculul voturilor valabil exprimate buletinele de vot pe care a fost aplicată o ștampilă cu mențiunea „VOTAT” care are alt model decât cel legal aprobat. ”

Biroul electoral de circumscripție nr. 43 pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate a primit informări de la unele secții de votare din străinătate cu privire la aplicarea ștampilei aferente alegerilor pentru Președintele României din anul 2024, „PR”, pe buletinele de vot pentru alegerile parlamentare, pe care le-au considerat valabile.

Astfel, în exercitarea atribuțiilor ce vă revin potrivit art. 12 alin. (5) din Legea nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare, vă adresăm rugămintea de a ne sprijini prin interpretarea prevederilor art. 6 alin. 5 lit. e) din Decizia BEC nr. 260/D/21.11.2024 privind organizarea activității de consemnare, verificare și centralizare a rezultatelor alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024, în contextul în care unele secții consideră aceste voturi ca fiind valabil exprimate, considerăm că situația este de natură a crea o abordare neunitară între secțiile de votare aflate în această situație.

CITEȘTE ȘI:

A absolvit studii superioare de jurnalism și are o experiență de peste 15 ani în mai multe redacții de presă scrisă și TV, din România.

Sorry, there are no polls available at the moment.

Urmărește Gândul.ro pe

Antena 3

Ce se întâmplă doctore

Stirile Kanal D

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Știri politice –

01 Dec, 21:02

Alegeri parlamentare 2024 –

01 Dec, 21:01

Actualitate –

01 Dec, 21:00

Ultima oră

Turism –

01 Dec, 20:56

01 Dec, 20:46

01 Dec, 20:00

Sursa: https://www.gandul.ro/actualitate/in-diaspora-s-a-votat-la-parlamentare-cu-stampila-de-la-prezidentiale-mai-multe-buletine-de-vot-ar-putea-fi-anulate-20369819

Ultimă oră

Același autor