2 C
Vaslui
14 noiembrie, 2024

Bărbaţi fără permis, arestaţi după ce au furat şi au condus un autoturism

Doi bărbaţi din judeţul Vaslui au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile după ce au sustras bunuri şi bani din două autoturisme şi, fără a avea permis de conducere, au furat apoi o maşină, pe care au condus-o şi au abandonat-o.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, bărbaţii sunt acuzaţi de furt calificat, furt în scop de folosinţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

„În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că persoanele bănuite de comiterea infracţiunilor ar fi sustras mai multe bunuri din două autoturisme parcate şi lăsate neasigurate în faţa locuinţei proprietarilor din localitatea Ştefan cel Mare. Ulterior, aceştia au sustras un autoturism din localitatea Bălteni, care era parcat fără a fi asigurat şi cu cheile lăsate în interiorul acestuia, pe care l-au condus şi abandonat în localitatea Buhăieşti, comuna Vultureşti. De asemenea, poliţiştii au constatat că niciunul dintre cei doi bărbaţi nu deţine permis de conducere, pentru nicio categorie de vehicule”, au precizat reprezentanţiiIPJ Vaslui.

Prejudiciul cauzat în urma săvârşirii infracţiunilor, în valoare totală de 5.000 de lei, a fost recuperat în totalitate, iar bunurile au fost predate părţilor vătămate.

Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/locale/barbati-fara-permis-arestati-furat-condus-autoturism-979168.html

Ultimă oră

Același autor