Marţi, 9 Iulie 2024
În dimineața zilei de marți, 9 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfântul Ierarh Grigorie Palama” din Bârlad, cu prilejul aducerii aici, spre închinare, a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului, de la Mănăstirea Kato Xenia, din Grecia, aflat în aceste zile, în Episcopia Hușilor.
După primirea delegației și așezarea Brâului Maicii Domnului spre închinare, în sfântul locaș, a început Sfânta Liturghie.
În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a vorbit despre modul în care trebuie să ne raportăm propria viață spirituală:
În tradiția liturgică a Bisericii noastre, este rânduit ca, la praznicele Maicii Domnului, la Sfânta Liturghie să fie citit pasajul evanghelic în care ni se vorbește despre vizita făcută de Domnul Hristos în casa Martei și a Mariei.
Așa cum procedăm și noi, în momentul în care avem un oaspete de seamă, căutăm să-l primim cât mai adecvat, să-l bucurăm cât mai mult și, în ultimă instanță, să-l odihnim, prin tot ceea ce îi oferim.
Închipuiți-vă ce bucurie a fost în sufletele celor două femei minunate și binecuvântate, când Domnul Hristos le-a pășit pragul casei lor. Fiecare în parte se străduia să-I dăruiască lui Hristos tot ceea ce era mai bun și mai frumos.
Maria a găsit că este potrivit să se așeze la picioarele lui Hristos, ascultându-I și sorbindu-I cuvintele. Marta și-a asumat o altă slujire – slujirea de a-I oferi Domnului Hristos ceva de mâncare. Ca o gospodină foarte bună, cu grija în suflet ca Oaspetele de seamă să se simtă cât mai bine, Marta se îngrijea de împlinirea legilor ospeției.
Evident, Marta, ca cea care se gândea să-I pună ceva pe masă Domnului Hristos, și-a exprimat o nemulțumire – că Maria nu face nimic, ci stă doar la picioarele Domnului și ascultă cuvintele Lui. În fața unei asemenea nemulțumiri și îngrijorări, Hristos, delicat, în duh de smerenie absolută, îi spune Martei: „Să știi că tu te îngrijești de foarte multe, și te silești să Mă primești cum se cuvine, însă îți lipsește ceva. Maria și-a ales partea cea mai bună și cea mai frumoasă – de a se hrăni cu cuvintele pe care Eu le rostesc”.
Domnul Hristos nu i-a spus Martei că ar trebui să abandoneze grija de a-L primi așa cum se cuvine în casa ei, ci doar că, undeva, în sufletul ei, ar trebui inversate prioritățile. Prioritatea, pentru un om credincios, care Îl primește pe Dumnezeu în casa sufletului său, trebuie să fie cele spirituale – îndeletnicirea cu rugăciunea, cu citirea Sfintelor Scripturi, ascultarea cuvântului lui Dumnezeu și împlinirea acestuia, asumarea acestui cuvânt în viața celui care se revendică ca fiind creștin).
Maica Domnului, în prezența căreia ne aflăm cu toții aici, în Catedrala noastră din Bârlad, este cea care L-a ascultat pe Domnul Hristos și, așa cum ne spune Sfântul Evanghelist Luca, „ascundea cuvintele Fiului ei în adâncul inimii sale” și, în tăcere, metaboliza cuvântul Fiului său. Am putea spune că Maica Domnului a devenit ca o Scriptură vie, în care sunt adunate toate cuvintele pe care le-a rostit Domnul Hristos.
De aceea noi, ortodocșii, îi acordăm o cinste deosebită Maicii Domnului, ca cea care L-a ascultat și L-a iubit cel mai mult, dintre toți pământenii, pe Fiul ei – mult mai mult decât își iubește o mamă copiii. Fiul ei nu era un simplu prunc, ci Dumnezeu făcut Om – Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit. De aceea, cinstea și dragostea pe care o avea Maica Domnului față de Domnul Hristos erau absolute.
Maica Domnului nu a scris nimic, nu ne-a lăsat o autobiografie, nu ne-a lăsat niște memorii – cum am spune noi, nu a avut viața ei proprie, pentru că viața ei a fost viața lui Hristos. Din iubire, ea și-a identificat viața ei cu viața lui Hristos. Nu mai trăia ea, pentru ea însăși, ci trăia pentru Fiul ei, Hristos.
Ca să înțelegem mai bine această dragoste deosebită a Maicii Domnului față de Fiul ei, putem face recurs la dragostea pe care o au părinții față de copii. În momentul în care în familia binecuvântată de Dumnezeu apare un prunc, părinții nu mai trăiesc pentru ei – toată dragostea, toate bucuriile, energia și jertfa sunt canalizate înspre pruncul sau pruncii pe care i-a dat Dumnezeu.
Când se nasc copiii, părinții practic nu mai trăiesc pentru ei înșiși, se șterg pe ei înșiși, și viața lor se desfășoară ca o preocupare și o grijă plină de dragoste și de jertfă pentru copiii lor.
La o scară mult mai înaltă, mult mai intensă și mai profundă, Maica Domnului, născându-L pe Fiul ei, ca Om desăvârșit în lumea aceasta, nu a mai trăit pentru ea însăși, ci viața ei a devenit viața lui Hristos.
Acesta este motivul pentru care Biserica a rânduit ca, la sărbătorile Maicii Domnului, să fie citit pasajul evanghelic în care ni se spune despre modul cum L-au primit Marta și Maria, pe Hristos, în casa lor.
Niciuna din aceste preocupări – nici să fii o gazdă bună și primitoare, nici să fii atent la sufletul celui care a intrat în casa ta – nu se exclud una pe alta, ci sunt complementare, cu mențiunea că prioritatea ar trebui să fie sufletul celui care vine în casa ta.
De altfel, se și spune, atunci când vrem să primim pe cineva, punem mult suflet – în mâncarea pe care i-o oferim, în darul pe care i-l facem, este dragostea noastră, bucuria și lumina sufletului nostru – iar cel care vine în casa noastră se împărtășește de această dragoste. Chiar dacă mănâncă mâncare, el primește dragostea, lumina și bucuria inimii noastre. Acestea ar trebui să prevaleze, să fie în prim-planul vieții noastre.
De altfel, noi simțim, când intrăm în casa unui om – oricât de frumos ne-ar primi, oricâte bucate gătite atât de sofisticat ne-ar oferi, dacă nu are inimă bună, ci e cârtitor, răutăcios, ne judecă – spunem noi, într-o exprimare mai populară, că nici măcar nu ne-a picat bine, nu ne-am simțit bine, oricât de bine a încercat să ne primească și să ne pună ceva pe masă.
Este firesc să simțim astfel, pentru că noi ne hrănim din dragostea, lumina și bucuria celor din jurul nostru. Celelalte sunt într-un plan secund – importante și ele. Ca dovadă, Domnul Hristos nu i-a spus Martei: „Lasă pregătirile! Stai numai și ascultă cuvântul lui Dumnezeu!”, ci i-a spus doar: „Atenție sporită! Îți mai trebuie ceva, pe lângă ceea ce faci tu – pe lângă faptul de a fi o gazdă primitoare, o gospodină foarte bună, uită-te și la sufletul celui care ți-a intrat în casă, ascultă-i inima, încearcă să-i vezi clipitul ochilor, chipul lui, și apoi te îngrijești și de celelalte.”
Este o poveste cu un tâlc frumos: Se spune că, la un moment dat, într-o familie, soțul a plecat la muncă, iar soția a rămas acasă, să gătească. La un moment dat, soțul se întoarce de la muncă, flămând, și este întâmpinat de soția lui cu o tristețe pe care o mărturisește – că nu i-a ieșit mâncarea așa cum trebuie și nu prea are cu ce să-l primească.
Atunci, soțul îi pune o întrebare fundamentală: „Pe parcursul a tot ceea ce ai pregătit, tu te-ai gândit la mine? A fost inima ta la mine, sau numai la acea mâncare?”. Soția i-a răspuns: „Nu m-am gândit.”, iar el i-a zis: „De aceea nu a ieșit bună mâncarea”.
Este o abordare foarte frumoasă, pentru că Dumnezeu nu a lăsat-o pe soție numai ca să gătească ci, în primul rând, să-și iubească soțul – același lucru e valabil și pentru soț – să-i dăruiască dragoste, atenție, delicatețe și foarte multă tandrețe.
Într-o casă, soția nu este o slugă, care trebuie să execute tot ceea ce spune soțul – știu bărbații să spună acest lucru, citând cuvântul „eu sunt cap femeii”. A fi cap femeii nu înseamnă a o domina sau a o transforma într-o slugă și a nu o respecta, ci înseamnă a fi mai înțelept tu, ca bărbat. În viața de familie, când apar situații delicate, bărbatul este numit „cap femeii”, pentru că trebuie să fie foarte înțelept,.
Bărbatul din această poveste a dat dovadă de multă înțelepciune. Soția s-a transformat într-un fel de bucătăreasă a lui, dar el nu avea nevoie de o bucătăreasă, ci de un suflet care să-l iubească și să se gândească la el, să-i împărtășească bucuria și dragostea pe care o are în sufletul ei.
Așa ar trebui să gândim cu toții, în relațiile dintre noi – să ne dăruim cât mai multă dragoste, cât mai mult respect, cât mai multă lumină și bucurie . Celelalte vor veni, toate, de la sine.
Maica Domnului, cea mult-mângâietoare, cea care ne poate inspira în a-L iubi pe Domnul cât mai mult, precum și Sfântul Grigorie Palama – unul dintre ocrotitorii acestei catedrale – cel care a vorbit atât de frumos despre lumina dumnezeiască, să ne mângâie sufletul, să ni-l bucure și să ni-l lumineze!
Racla cu Brâul Maicii Domnului va rămâne în Bârlad, la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfântul Ierarh Grigorie Palama” până în seara zilei de 10 iulie 2024.