8.4 C
Vaslui
9 mai, 2025

Doisprezece absolvenți ai Școlii de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești au ales să profeseze la Vaslui,

De către

30 noiembrie 2023

De ieri, pompierii militari vasluieni au 12 noi colegi. Ei sunt absolvenți ai Școlii de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, promoția 2023, subofițeri care li s-au alăturat salvatorilor vasluieni.

Sergenții majori Alexandru Răzvan Gheorghe, Șutic Nicolae, Lupașcu Constantin Sorin, Agapi Adrian, Oțel Radu Ștefan, Cojocaru Ștefan, Sârbu Tiberiu, Șorcaru Cristi Marian, Rughi Adrian, Popa Dumitru Alexandru, Porumb Luca și Arcip Alexandru Ionuț au fost repartizați la Detașamentele de Pompieri Vaslui și Bârlad.

„Prin acest moment marcăm începutul unei noi călătorii pline de încercări în slujba comunității. Ne bucurăm să îi avem alături de noi și îi asigurăm de tot sprijinul în rezolvarea dificultăților. Suntem convinși că se vor integra rapid în colectivul nostru și vor dovedi tuturor faptul că sunt adevărați profesioniști, bine pregătiți, receptivi, care tratează mereu munca cu seriozitate și implicare, răspunzând prompt și operativ la toate apelurile, îndeplinindu-și misiunile cu conștiinciozitate și rigurozitate.

Le urăm mult succes în cariera de salvator și misiuni încheiate cu brio! Bun venit în familia pompierilor vasluieni și succes în tot ceea ce v-ați propus!”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” Vaslui.

Sursa: http://www.monitoruldevaslui.ro/2023/11/doisprezece-absolventi-ai-scolii-de-pompieri-si-protectie-civila-pavel-zaganescu-boldesti-au-ales-sa-profeseze-la-vaslui/

Ultimă oră

Același autor