8.5 C
Vaslui
9 mai, 2025

VIDEO | Dumitru Buzatu va fi adus în cătușe la Tribunalul Vaslui pentru mandat de arestare. Familia acestuia, mazilită de partid: Tudorel a demisionat din Guvern, iar fosta soție suspendată din PSD

10 minute ago

ȘPĂGARUL CINSTIT…

au durat două ore și jumătate. Dimineață la 6.35 acesta a fost scos cu cătușe din sediul DNA și dus în arest. Procurorii DNA au anunțat că

cu propunerea de arest preventiv. Aceștia au emis și un comunicat de presă în care anunță tot filmul flagrantului și confirmă suma uriașă de 1,25 milioane de lei, în bancnote de 500 de lei, pe care acesta a luat-o șpagă de la un constructor.

“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 septembrie 2023, a inculpatului BUZATU DUMITRU, președinte al Consiliului Județean Vaslui, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită. În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: În perioada 08.05.2023 – 07.09.2023, inculpatul Buzatu Dumitru, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziție publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul Județean Vaslui și care avea ca obiect reabilitarea și modernizarea unor drumuri din județul Vaslui astfel încât contractul să se deruleze în bune condiții (plată facturilor). În contextul menționat mai sus, la data de 22 septembrie 2023, inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Inculpatului Buzatu Dumitru i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. La data de 23 septembrie 2023, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, spune purtătorul de cuvânt al DNA.

Flagrantul a fost făcut după ce Buzatu a plecat de la o baltă de pescuit din Cârja. A fost umflat în plină stradă

Dumitru Buzatu se pare că era la pescuit pe o baltă la Cârja înaintea momentului flagrantului și era însoțit de oamenii săi de încredere. Este vorba de nelipsita șefă de cabinet, Ana Obreja cea cu care Buzatu se pare că are o relație amoroasă, directorul general al Protecției Copilului Vaslui, Dragoș Cazacu și Ioan Buruiană, veșnicul pensionar director economic din subordinea lui Cazacu. Fiul acestuia este cel căruia Dumitru Buzatu i-a încredințat conducerea Asociației de Dezvoltare Intracomunitară Vaslui, cea care se ocupă de gestionarea gunoaielor din județul Vaslui. În această formulă Dumitru Buzatu a primit șpaga, iar în momentul în care au ieșit din locul în care au servit masa (locație încă neidentificată de jurnaliști) ai fost înhățați de procurori. Banii au fost găsiți doar asupra lui Buzatu, acesta fiind ridicat de procurori și dus la audieri. Ceilalți au fost doar percheziționați și la controlul sumar nu s-au găsit nimic asupra lor. Dacă Dragoș Cazacu a venit ulterior și la perchezițiile derulate la locuința lui Buzatu, de la Mărășeni, Ana Obreja a dispărut din peisaj, la fel ca și Buruiană.

Tudorel Buzatu martor la flagrant? Ciolacu l-a pus să-și dea demisia din Guvern

Unele surse indică că la partida de pescuit ar fi fost și fiul lui Buzatu, Tudorel, cel care până astăzi deținea funcția de Secretar general adjunct la Secretariatul General al Guvernului, însă nu avem o confirmare în acest sens. După descinderile DNA de la Vaslui, acesta a fost forțat de premierul Marcel Ciolacu să demisioneze din funcție, iar fosta soție, senatoarea PSD Gabriela Crețu a fost suspendată din partid. Tudorel Buzatu însă a fost prezent la perchezițiile din vila de la Mărășeni, comuna Ștefan cel Mare, unde a încercat să vorbească cu inculpatul. Dar nu prea au putut fiindcă erau mereu flancați de polițiștii judiciari de la DNA. La un moment dat Tudorel în spune tatălui că a aflat că totul a plecat de la un denunț. Perchezițiile de la vila lui Buzatu au durat peste cinci ore fiindcă mult timp inculpatul nu a permis procurorilor intrarea la etajul superior al vilei. Procurorii au preferat să nu spargă ușa și l-au așteptat pe Buzatu cu răbdare să găsească o cheie. În tot timpul perchezițiilor oamenii de încredere ai lui Buzatu a stat la poartă, probabil dorind să-și arate atașamentul față de big bossul arestat. Este vorba de Remus Mustățea, nepotul lui Buzatu și celălalt șef de la Asociația intracomunitară de apă și canal, consilierul Alexandru Barbu, Vlad Ghețiu, consiliel personal și primarul de la Ștefan cel Mare, Mihai Moraru.

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/video-dumitru-buzatu-va-fi-adus-in-catuse-la-tribunalul-vaslui-pentru-mandat-de-arestare-familia-acestuia-mazilita-de-partid-tudorel-a-demisionat-din-guvern-iar-fosta-sotie-suspendata-din-psd/

Ultimă oră

Același autor