Sursa foto: Antena 3 CNN
O structura de lemn construită în cadrul proiectului transfrontalier de refacere a parcului din zona Statuii Ecvestre a lui Ştefan cel Mare in localitatea vasluiană Băcăoani, comuna Muntenii de Jos a picat chiar înainte de a fi inaugurată. Construcția în valoare de 1,5 milioane de euro era menită să marcheze Bătălia de la Podul Înalt, câștigată de Ștefan cel Mare.
Furtuna care s-a abătut zilele trecute peste judeţul Vaslui a făcut pagube însemnate şi în şantierul de la Statuia Ecvestră a lui Ştefan cel Mare din localitatea vasluiană Băcăoani, comuna Muntenii de Jos.
Lucrarea, care este un proiect transfrontalier concretizat prin Consiliul Județean și vizează reabilitarea statuii marelui voievod și împrejurimile acesteia, a fost pusă la pământ de o furtună puternică, potrivit
Valoarea totală a proiectului depăşeşte 2,5 milioane de euro, iar construcţia era de circa 1,5 milioane euro.
Forța vântului a dărâmat pur şi simplu construcția care era programată să fie spațiu expoziţional.
Clădirea din lemn care are o șarpantă de 300 de metri pătrați ar trebui să găzduiască spații comerciale și târguri tradiționale în cadrul proiectul „Pe urmele lui Ștefan cel Mare”, inițiat de Consiliul Județean
în parteneriat cu Raionul Soroca din Republica Moldova.