17:31, 10 iunie 2020
Într-un articol din ziarul său online, vasluianul.ro, jurnalistul Daniel Tănăsuc, fostul redactor-șef adjunct de la ziarul local Vremea Nouă, recunoaște veridicitatea înregistrării prezentate ieri de ziarul Curentul
. În ultima lună, Tănăsuc a povestit mai multor persoane din Vaslui cum consilierul și cumătrul lui Nelu Tătaru, Lucian Timofticiuc, i-a propus să-și facă o firmă prin care să livreze etichete la Antibiotice Iași, unde Timofticiuc a fost numit administrator de verișoara lui Tătaru, Mihaela Vlada (fostă Tătaru) care a semnat în numele Ministerului Sănătății numirea.
Cel puțin una dintre persoanele cu care Daniel Tănăsuc a discutat l-a înregistrat pe acesta și înregistrarea a ajuns la sediul ziarului Curentul, aproape tot restul presei protejând imaginea ministrului Tătaru care a fost chiar măsurat în sondaje pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei. Însă bucureștenii nu-l plac pe ministrul cu aspect de țărănuș și accent moldovenesc, locul de la PSD fiind deja ocupat de țoapă. Daniel Tănăsuc a identificat însă în mod greșit persoana care l-a înregistrat ca fiind fostul deputat Dan Marian. Contactat de ziarul Curentul pentru a detalia ce i-a povestit Daniel Tănăsuc, politicianul a refuzat iritat să comenteze, să infirme sau să confirme că Tănăsuc i-a povestit și lui.
În înregistrare Tănăsuc mai povestește și că Timofticiuc, patronul ziarului local Vremea Nouă, „acum șapte-opt luni avea contract de 2500 de EURO cu Tătaru. Acuma este prieten cu Tătaru. Dar acum câteva luni îmi spunea că de ce scriu despre Tătaru așa de mult că nu i-o mai plătit și nuștiuce.”
Fosta judecătoare Nicoleta Lavinia Coțofană care pentru scurt a colaborat cu fostul ministru Victor Costache a comentat pe Facebook: „Confirm. Eu am aflat despre contractul lui cu Tataru pt „a-l scrie de bine” chiar de la Timofticiuc. Oamenii politici erau buni sau rai in functie de incheierea sau nu a unui contract de sponsorizare cu fituica lui Timofticiuc.
Sa stam linistiti ! Sanatatea e pe maini bune si mai ales oneste !”, a subliniat fosta judecătoare.