fbpx
19.5 C
Vaslui
joi, 18 august, 2022

40 de amenzi aplicate în doar două nopți pe drumurile publice

De către

Loading...

1 august 2022

În doar două zile, pe 28 și 29 iulie, în cadrul controalelor efectuate noaptea, între orele 23 și 5, polițiștii rutieri vasluieni au verificat peste 100 de vehicule, au legimitat peste 150 de persoane și au aplicat 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 17.000 lei.

În perioada 28 -29 iulie 2022, în intervalul orar 23.00 – 05.00, polițiștii Serviciului Rutier Vaslui au acționat pe drumurile publice din județul Vaslui, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze de producere ale evenimentelor rutiere, pentru depistarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice, precum și a conducătorilor de autovehicule care încalcă prevederile legale privind limitele de viteză.

În cadrul acestor activități, polițiștii rutieri au verificat peste 100 de vehicule, au legimitat peste 150 de persoane și au aplicat 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 17.000 lei, 39 fiind aplicate pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice).

De asemenea, au fost constatată și săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier, respectiv „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, reținute 7 permise de conducere și retrase 2 certificate de înmatriculare.

Cauzele care au condus la reținerea permiselor de conducere au fost depășirea limitei legale de viteză (6) și depășirea neregulamentară (1).

Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive: Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat substanțe psihoactive și/sau băuturi alcoolice! Consumul de substanțe psihoactive și alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul și substanțele psihoactive scad concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

Sursa: http://www.monitoruldevaslui.ro/2022/08/40-de-amenzi-aplicate-in-doar-doua-nopti-pe-drumurile-publice/

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,902FaniÎmi place
241CititoriConectați-vă
12CititoriConectați-vă

Robo Știri