fbpx
22.3 C
Vaslui
duminică, 26 septembrie, 2021

Aroganță maximă într-o comună din Vaslui. Un localnic și-a montat o poartă Versace cumpărată din ajutoare sociale

Publicat la 24 iulie 2021, 10:09

Loading...

Un locuitor dintr-o comună din Vaslui și-a montat „o poartă de firmă” la intrarea în curtea vilei cu două etaje pe care și-a construit-o.

Aroganța de a-și monta o poartă

, l-a costat pe Mercedes, vasluianul cu pricina, suma de 4.500 de euro. Dar a meritat fiecare euro, din punctul său de vedere, mai ales că numele său a fost gravat pe lucrare, ca să se umple de respect. Banii provin din

pe care le-a primit în mai multe state europene.

Mercedes este unul dintre locuitorii comunei vasluiene Băcești, județul

, care și-a căutat norocul pe meleagurile Europei civilizate. Iar norocul, nu doar că i-a surâs, ci i-a râs în față cu toți dinții. Pentru că Mercedes nu s-a dus la muncă, așa cum ar fi făcut orice alt român din Vaslui, ci ca să ceară ajutoare de stat, pentru a scăpa de sărăcie.

Și chiar a obținut aceste ajutoare, dovadă stand vila cu două etaje aflată în construcție, în comuna natală și, de ce nu, poarta de firmă, după cum relatează publicația Vremea Nouă.

Iar Mercedes nu este singurul localnic – de origine romă – din Bălcești care a făcut bani de pe urma statelor europene. El este, poate, cel mai arogant, pentru că și-a montat o poartă Versace, sprijinită pe bolțari de beton, după cum se poate observa din fotografie.

Palatele cu multe camere și mașinile luxoase, semnul valorii proprietarilor

Numeroși alți locuitori ai comunei Băcești au încasat ajutoare sociale, din statele Uniunii Europene, pe care „i-au investit” în vile cu zeci de camere, vopsite în culori stridente, ca să atragă atenția. Palatele sunt decorate cu flori de plastic, lei din marmură sau din ipsos, iar numele proprietarului tronează la vedere pe ziduri sau pe porți.

În fața porților acestor palate cu zeci de camere și multe etaje, parcate ostentativ în drum, sunt mașinile de lux. O confirmare a valorii proprietarilor, ca să se minuneze trecătorii și să moară dușmanii.

Și chiar dacă localnicii se jură că totul este obținut din muncă și afaceri cinstite, vecinii știu despre ce este vorba.

Sursa foto: Vremea nouă

Sursa: https://evz.ro/aroganta-maxima-intr-o-comuna-din-vaslui-un-localnic-si-a-montat-o-poarta-versace-cumparata-din-ajutoare-sociale.html

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,902FaniÎmi place
241CititoriConectați-vă

Robo Știri