fbpx
11.9 C
Vaslui
marți, 20 aprilie, 2021

Revoltător. Fetiţă de doi ani rănită din greşeală de tatăl său, care a aruncat cu un scaun în soţie

O fetiţă în vârstă de doi ani a fost rănită, luni, în timpul unui conflict izbucnit între părinţii săi, aceasta fiind lovită din greşeală de tată cu un scaun în cap, au informat reprezentaţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.

Loading...

Echipajul medical solicitat să intervină la faţa locului pentru a acorda îngrijiri fetiţei rănite a anunţat poliţia cu privire la o posibilă agresiune. Potrivit primelor cercetări efectuate, s-a stabilit că bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a încercat să-şi lovească soţia cu un scaun pe care l-a aruncat înspre ea, obiectul atingând-o din greşeală pe fiică.

‘Fetiţa a suferit o plagă în zona capului şi a fost transportată la spital, însoţită de mamă şi de doi fraţi în vârstă de 7, respectiv 11 ani, care nu au fost răniţi în urma conflictului. Mama nu a dorit să depună plângere împotriva soţului şi nici nu a solicitat ordin de protecţie.’

‘În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie raportat la lovire, urmând să fie continuate cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs fapta sesizată şi dispunerea măsurilor legale. Prezumtivul autor, un bărbat de 33 de ani, se află în custodia poliţiştilor, urmând a fi internat într-o unitate medicală pentru evaluare’, a declarat, potrivit Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Reprezentanţii IPJ Vaslui au sesizat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui pentru a fi evaluată situaţia familială. Potrivit poliţiştilor, femeia ar mai fi fost agresată şi în trecut. În luna decembrie a anului 2020, în urma unui conflict cu soţul, femeia, însoţită de copii, a părăsit domiciliul şi a plecat la părinţii săi, de unde s-a întors acum o zi.

01 Martie 2021 / 19:37

01 Martie, 22:46

Sursa: https://www.dcnews.ro/revoltator-fetita-de-doi-ani-ranita-din-greseala-de-tatal-sau-care-a-aruncat-cu-un-scaun-in-sotie_804945.html

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,818FaniÎmi place
234CititoriConectați-vă

Robo Știri