fbpx
7.6 C
Vaslui
miercuri, 3 martie, 2021

Un şofer a intrat cu maşina într-o conductă de GAZ în municipiul Bârlad. Pericol de EXPLOZIE

Un autoturism a intrat duminică într-o conductă de distribuţie a gazului metan, în municipiul Bârlad.

Loading...

La fața locului au intervenit imediat pompierii, în zonă existând riscul producerii unei explozii.

„Detaşamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de stingere şi un echipaj specializat pentru asigurare măsurilor PSI, în urma unui accident rutier produs în municipiul Bârlad, în apropierea bibliotecii „Stroe Belloescu”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU, Vaslui Marius Stanciu.

La faţa locului a fost deplasată şi o ambulanţă aparţinând SAJ Vaslui, substaţia Bârlad.

„La sosirea echipajului de intervenţie a fost găsit un autoturism care lovise o ţeavă de transport gaz metan, şoferul fiind evacuat. Până la sosirea echipei specializate de la Delgaz, pompierii militari au asigurat măsuri PSI, au pus un cep pentru a opri degajarea de gaz metan în atmosferă şi au îndepărtat autoturismul din zona afectată”, a mai precizat Marius Stanciu.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele şi circumstanţele producerii accidentului rutier.

21 feb 2021 / 12:14

21 feb, 14:37

Sursa: https://www.dcnews.ro/un-sofer-a-intrat-cu-masina-intr-o-conducta-de-gaz-in-municipiul-barlad_803172.html

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,696FaniÎmi place
234CititoriConectați-vă

Robo Știri