fbpx
7.4 C
Vaslui
sâmbătă, 5 decembrie, 2020

Comunicat de presă – Deputat Cristina Iurişniţi (USR)

2020-11-20 16:25:46

20 noiembrie, Ziua Mondială a Drepturilor Copilului

În acest an se împlinesc 30 de ani de la adoptarea Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului. În România, însă, de 30 de ani, mai există peste 300 de mii de copii care merg la culcare flămânzi, care sunt în risc de abandon şcolar, pentru că nu au bani de încălţăminte, uniformă sau rechizite, pentru că primarilor nu le pasă de educaţia si sanatatea copiilor noştri. În România, de 30 de ani, învăţământul este gratuit doar pe hârtie.

Ceea ce depăşeşte orice imaginaţie este cum poate România să mai tolereze încă agresiuni deosebit de grave la integritatea fizică şi psihică a copiilor, cum este fenomenul traficului de minori, care a luat o amploare extrem de alarmantă. România ocupă primul loc în Europa în privinţa victimelor traficului de persoane! Mai mult, persoane dovedite a fi traficanţi de minori ajung în funcţii de demnitate publică, cum este şi cazul deja celebrului consilier judeţean din Comisia de protecţie a copiilor, din cadrul Consiliului Judeţean Vaslui.

Ca preşedintă a Comisiei pentru egalitatea de şanse din Camera Deputaţilor şi membră în Comisia de anchetă pentru copiii dispăruţi şi traficaţi am solicitat de urgenţă schimbarea acestui personaj din Comisia de protecţie a copiilor!

Judecătorii sunt mult prea îngăduitori cu prădătorii sexuali şi dau pedepse cu suspendare. Este de neacceptat ca trei din patru cazuri de acte sexuale cu victime copii sunt luate de judecători ca relaţii consimţite. Poliţiştii şi procurorii, cei care strâng dovezile, fac anchete superficiale din cauză că nu urmează o procedura clară in investigarea abuzurilor şi in întocmirea dosarelor.

În luna iunie, statul român a arătat, încă o dată, cât de tolerant este cu abuzatorii sexuali. O adolescentă de 17 ani a depus plângere pentru că a fost violată de un bărbat de 45 de ani, dar nici poliţiştii, nici procurorii nu au luat vreo măsură pentru protejarea victimei. Agresorul, un criminal în serie eliberat condiţionat, a fost lăsat în continuare liber. La trei zile după ce fusese reclamat pentru viol, bărbatul a mers acasă la tânără şi i-a dat foc. Ulterior, adolescenta de 17 ani a murit.

Am cerem de urgenţă oameni pregătiţi pentru anchetarea agresorilor sexuali şi un ghid standardizat de proceduri pe care să-l urmeze fiecare procuror şi judecător. Fiecare abuz sexual împotriva unui minor ar trebui să fie anchetat de poliţişti şi procurori specializaţi, care să obţină condamnări dure pentru abuzatori. Instruirea specială a poliţiştilor şi procurorilor pentru anchetele cu minori trebuie să devină o prioritate.

În Parlament am votat deja pentru mărirea pedepselor. A fost deja introdusă în circuitul legislativ o modificare de lege pentru facilitarea procedurilor si pedepselor in anchetele cu minori din Codul penal şi Codul de procedură penală.

Comisia de anchetă din Camera Deputaţilor din care fac parte va prezenta marţi, 24 noiembrie în Parlament raportul cu neregulile şi nevoile identificate, şi în special cu soluţiile propuse autorităţilor:

­ educaţie pentru sănătate sexuală şi prevenţie obligatorie

­ cadru legislativ actualizat un acord cu normele europene

­ instruirea poliţiştilor şi a personalului de anchetă, a procurorilor şi judecătorilor care tratează încă superficial problema copiilor dispăruţi, agresiunile, abuzurile sexuale sau traficul de minori.

Multe măsuri din programul de guvernare USR PLUS au ca obiectiv asumat reducerea abandonului şcolar şi a sărăciei, asigurarea si respectarea drepturilor fundamentale ale copiilor: dreptul la siguranţă, la sănătate şi, mai ales, dreptul la educaţie!

Asa cum va arăta Educaţia, asa va arăta şi ţara! Aşa cum ne vom proteja azi copiii şi femeile din grupurile vulnerabile, aşa va arăta mâine acea societate.

Prof. Cristina Iurişniţi,

Deputat USR în Parlamentul României

membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport

preşedinte al Comisiei pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi

Sursa: https://www.agerpres.ro/stiri/2020/11/20/comunicat-de-presa-deputat-cristina-iurisniti-usr–613714

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,636FaniÎmi place
227CititoriConectați-vă

Robo Știri

”Extinderea rețelelor de gaze naturale, deja negociată cu oficialii europeni”

Una dintre cele mai importante măsuri de dezvoltare prevăzute în Programul de Guvernare al Partidului Național Liberal se referă la finanţarea extinderii reţelelor de...

”Creșterea salariului minim în 2021, o certitudine!”

Tudor Polak, secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS), candidat PNL Vaslui la Camera Deputaților, spune, referitor la creșterea salariului...

Tudor Polak: ”Pentru PNL, dezvoltare locală înseamnă reconstrucție națională!

Tudor Polak, președintele Organizației Municipale PNL Vaslui și candidat al partidului pentru Camera Deputaților, a prezentat principalele elemente ale Programului de Guvernare propus de...