6.7 C
Vaslui
marți, 20 octombrie, 2020

Jeep furat din Germania, depistat la frontiera de est

De către

Loading...

21 septembrie 2020

Pe 17 septembrie, în jurul orei 19.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieși din țară, un cetățean italian în vârstă de 63 de ani, care conducea un autoturism marca Jeep Renegade, an fabricație 2017. Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a autoturismului în cauză, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Germania la data de 19.09.2019. Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul la începutul lunii septembrie a.c., din România și a plătit suma de 11.000 euro. Acesta a mai declarat că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul în cauză este semnalat furat sau implicat în vreun litigiu. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 75.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Sursa: http://www.monitoruldevaslui.ro/2020/09/jeep-furat-din-germania-depistat-la-frontiera-de-est/

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,596FaniÎmi place
224CititoriConectați-vă

Robo Știri

5 locuri tainice de pe planeta Pământ pe care omenirea încă nu le-a cucerit

Puține locuri de pe Pământ au rămas virgine, în special din cauza climatului extrem sau a accesului dificil. Cea mai mare parte...

Pandemia de Covid-19 în mâinile ministrului Nelu Tătaru

De-a lungul vieţii omenirea s-a confruntat cu tot felul de pandemii, crize politice și evenimente neprevăzute, mai mult sau mai puțin periculoase,...

Dumitru Buzatu, un soi de Gică Contra, şef peste moşie!

Preşedintele CJ, Dumitru Buzatu, ne demonstrează încă o dată că a pierdut lupta cu realitatea, logica şi moralitatea convocând pe 13 Aprilie,...