12.2 C
Vaslui
marți, 22 septembrie, 2020

Prima femeie primar din România, prezentă la Zilele Culturale ale Vasluiului

3 minute în urmă

Loading...

În cadrul Zilelor culturale ale municipiului Vaslui, Asociația ”Museum Vasluiensis” a prezentat proiectul ”Figuri emblematice feminine ale meleagurilor vasluiene”, ocazie cu care au fost prezentate replici ale costumelor Mariei Voichița, Elena Cuza și Luiza Zavloschi.

”Cele trei personaje feminine aflate în centrul atenției sunt Maria Voichița, a treia soție a lui Ștefan cel Mare, Elena Cuza și Luiza Zavloschi, prima femeie primar din România, născută la Buda, Oșești. În ce privește pe Maria Voichița trebuie menționat faptul că ea se leagă de județul Vaslui nu numai prin faptul că a fost cea de-a treia soție a voievodului Ștefan, dar a și vizitat în câteva rânduri, făcând parte din alaiul domnesc, Curtea Domnească Vaslui. A participat la sfințirea bisericii domnești, cu hramul Tăierea capului Sf.Ioan Botezătorul, în septembrie 1490. De asemenea, a fost prezentă mai înainte, în cadrul Curții Domnești de la Vaslui, în perioada în care Ștefan cel Mare pregătea lupta de la Podul Înalt, când a stat cel puțin o lună la Vaslui. În ce privește costumul ei, este unul reprezentativ, folosit la curte, dar și la ceremonialul religios, și scoate în evidență faptul că este prima doamnă a Moldovei. Arată faptul că prințesele de la curțile medievale erau foarte bine îmbrăcate. Aveau o deosebită grijă să arate bine în fața publicului. Cea de-a doua personalitate este Elena Cuza, care s-a căsătorit cu Alexandru Ioan Cuza chiar la Solești. Elena Cuza își leagă numele nu numai prin conacul de la Solești, ci și prin câteva acte de caritate, chiar și când a devenit prima doamnă a României. Înființează Azilul de fete ”Elena Doamna” din București, la fel face acest lucru și la Iași. Ea se îngrijea și de finanțarea unor spitale. A fost cea care l-a determinat pe Alexandru Ioan Cuza să dea o nouă lege a instrucțiunii publice. Foarte apropiată de țărani, a fost cea care a dat o mână de ajutor pentru elaborarea legii privind reforma agrară. Trecem la al treilea personaj feminin, Luiza Zavloschi, o țărancă simplă, dar un cadru didactic chibzuit. Un om care a fost un model pentru satul ei natal, Buda, alături de soțul ei, Constantin Zavloschi, și el învățător, a avut șapte copii. De ce este considerată o figură emblematică a meleagurilor vasluiene, pentru că a fost numită de presa vremii drept femeia miracol de la Buda, în sensul în care o femeie simplă, provenită dintr-o familie de țărani modești, a știut să fie autodidactă, punând umărul la educația fiilor de țărani. În 1930, sătenii de la Buda au impulsionat-o pe Luiza Zavloschi să candideze ca primar din partea Partidului Poporului. Ea s-a remarcat încă din primul mandat, construind o primărie, o clădire a poștei, a refăcut toate drumurile comunale și sătești. De asemenea, s-a îngrijit de iluminatul public din comună. A fost extraordinar de bine văzută chiar și de către adversarii săi politici. Devenise o femeie extrem de cunoscută și pentru faptul că l-a avut ca sfătuitor pe un alt cadru didactic desăvârșit, soțul ei”, a spus Larențiu Chiriac, muzeograf la Muzeul Județean ”Ștefan cel Mare” Vaslui.

Proiectul cultural „ Figuri emblematice feminine ale meleagurilor vasluiene ” urmărește să identifice, să promoveze și să valorifice științific figurile emblematice ale eroilor meleagurilor vasluiene pentru publicul din județul Vaslui cu scopul de a evidenția personalități feminine vasluiene ca entități distincte ale istoriei naționale.

Sursa: http://actualvs.ro/2020/08/15/prima-femeie-primar-din-romania-prezenta-la-zilele-culturale-ale-vasluiului/

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,509FaniÎmi place
224CititoriConectați-vă

Robo Știri

5 locuri tainice de pe planeta Pământ pe care omenirea încă nu le-a cucerit

Puține locuri de pe Pământ au rămas virgine, în special din cauza climatului extrem sau a accesului dificil. Cea mai mare parte...

Pandemia de Covid-19 în mâinile ministrului Nelu Tătaru

De-a lungul vieţii omenirea s-a confruntat cu tot felul de pandemii, crize politice și evenimente neprevăzute, mai mult sau mai puțin periculoase,...

Dumitru Buzatu, un soi de Gică Contra, şef peste moşie!

Preşedintele CJ, Dumitru Buzatu, ne demonstrează încă o dată că a pierdut lupta cu realitatea, logica şi moralitatea convocând pe 13 Aprilie,...