12.2 C
Vaslui
marți, 22 septembrie, 2020

Vaslui: Managerul SJU, transferat la Institul Matei Balş, fiind suspect de COVID-19

2020-08-11 16:00:34

Loading...

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui, Ana Rinder, a fost transferat, marţi, cu un elicopter SMURD la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” din Bucureşti, cu suspiciunea că ar fi contactat virusul SARS-CoV-2, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, Mihaela Vlada.

Potrivit sursei citate, Ana Rinder se afla în izolare la domiciliu, după ce fiul acesteia ar fi avut contact cu o altă persoană diagnosticată cu noul coronavirus. Marţi dimineaţă, managerul SJU s-a simţit rău, prezentând simptomele specifice COVID-19, iar fiul său a sunat la 112 chemând ambulanţa.

„Starea ei ne-a alarmat şi pe noi. Ea se afla în izolare cu băiatul, băiatul fiind un contact al unui caz pozitiv. În cursul dimineţii, am înţeles că starea dumneaei s-a deteriorat, s-a solicitat ambulanţa, de către băiat înţeleg, şi a fost transportată la Spitalul Judeţean. A fost testată, dar deocamdată nu avem rezultatul testului”, a afirmat Mihaela Vlada.

Ulterior, medicii de la SJU Vaslui au cerut transferul managerului cu un elicopter SMURD la Institutul „Matei Balş”.

„Ştiu doar că a decolat elicopterul şi a plecat. Era conştientă doamna”, a mai precizat directorul DSP Vaslui.

Fiul managerului SJU Vaslui face parte din grupul celor peste 30 de adolescenţi care au fost pe litoral, la Costineşti, la finalul lunii iulie, deşi între ei era o fată confirmată cu COVID-19. Ana Rinder s-a deplasat personal la Costineşti pentru a-l prelua pe fiul acesteia şi a-l readuce la Vaslui, iar ulterior a intrat în izolare cu acesta. AGERPRES/ (A- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Anamaria Constantin, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa: https://www.agerpres.ro/sanatate/2020/08/11/vaslui-managerul-sju-transferat-la-institul-matei-bals-fiind-suspect-de-covid-19–554527

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,509FaniÎmi place
224CititoriConectați-vă

Robo Știri

5 locuri tainice de pe planeta Pământ pe care omenirea încă nu le-a cucerit

Puține locuri de pe Pământ au rămas virgine, în special din cauza climatului extrem sau a accesului dificil. Cea mai mare parte...

Pandemia de Covid-19 în mâinile ministrului Nelu Tătaru

De-a lungul vieţii omenirea s-a confruntat cu tot felul de pandemii, crize politice și evenimente neprevăzute, mai mult sau mai puțin periculoase,...

Dumitru Buzatu, un soi de Gică Contra, şef peste moşie!

Preşedintele CJ, Dumitru Buzatu, ne demonstrează încă o dată că a pierdut lupta cu realitatea, logica şi moralitatea convocând pe 13 Aprilie,...