12.2 C
Vaslui
marți, 22 septembrie, 2020

Tătaru, despre cazul fetei infectate din Vaslui care a plecat la mare: „Sunt nişte reguli pe care am uitat să le mai respectăm sau nu vrem să ştim că există“

11 august 2020, 20:19

Loading...

Invitat în cadrul unei emisiuni la Digi24, ministrul Nelu Tătaru a comentat evenimentul fetei din Vaslui care la mare împreună cu un grup de prieteni, deşi efectuase testul COVID şi nu primise rezultatele.

În urmă cu zece zile, fiica unor angajaţi ai Serviciului de Ambulanţă Vaslui a plecat la mare pentru a-şi serba majoratul, fără să aştepte rezultatul unui test COVID. Alături de ea s-au deplasat alţi 29 de prieteni.

„Plecând de la acei tineri, care au sărbătorit un majorat şi apoi au plecat la mare, deşi unul dintre copii se testase, odată cu aflarea primului rezultat s-a mers pe recuperarea acelor copii de la mare, testarea lor şi am putut vedea că am avut 10 copii infectaţi, urmând internarea lor în spital şi, pentru ceilalţi, izolarea la domiciliu” a arătat Nelu Tătaru.

Ministrul a adăugat apoi că ”a început o anchetă care s-a extins, după cum am putut vedea, unul dintre copii era şi fiul managerului de la Spitalul Judeţean care este într-o stare medie severă şi a fost transferat la Bucureşti. Sunt nişte reguli pe care o parte dintre noi am uitat să le mai respectăm sau nu vrem să ştim că există.

Explicaţiile au fost evazive, de aceea am cerut Corpului de Control să facă o anchetă. Nu este nici normal, nici legal şi nici intr-un context epidemiologic să facem toate aceste nereguli, mai ales de la un personal medical”.

Astăzi a fost confirmat şi faptul că managerul Spitalului Judeţean Vaslui, Ana Rinder, este infectată cu virusul Sars-CoV-2, ea fiind în izolare de mai multe zile, după ce

Ana Rinder a ajuns astăzi în stare gravă la unitatea medicală pe care o conduce, după ce starea ei de sănătate s-a agravat noaptea trecută.

Sursa: http://adevarul.ro/locale/vaslui/tataru-despre-cazul-fetei-vaslui-plecat-mare-sunt-reguli-parte-uitat-mai-respectam-nu-vrem-stim-exista-1_5f32d1af5163ec4271e0d3cc/index.html

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,509FaniÎmi place
224CititoriConectați-vă

Robo Știri

5 locuri tainice de pe planeta Pământ pe care omenirea încă nu le-a cucerit

Puține locuri de pe Pământ au rămas virgine, în special din cauza climatului extrem sau a accesului dificil. Cea mai mare parte...

Pandemia de Covid-19 în mâinile ministrului Nelu Tătaru

De-a lungul vieţii omenirea s-a confruntat cu tot felul de pandemii, crize politice și evenimente neprevăzute, mai mult sau mai puțin periculoase,...

Dumitru Buzatu, un soi de Gică Contra, şef peste moşie!

Preşedintele CJ, Dumitru Buzatu, ne demonstrează încă o dată că a pierdut lupta cu realitatea, logica şi moralitatea convocând pe 13 Aprilie,...