12.2 C
Vaslui
marți, 22 septembrie, 2020

Tablete pentru 100 de elevi din Episcopia Huşilor

100 de copii de vârstă şcolară, proveniţi din medii defavorizate, au primit în aceste zile tablete, din partea reprezentanţilor Episcopiei Huşilor.

Loading...

Suma necesară achiziţionării acestor dispozitive (10.000 euro) a fost oferită de Mitropolia Ortodoxă Română a Epuropei Occidentale şi Meridionale, prin bunăvoinţa Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Iosif, a preoţilor şi credincioşilor români din diaspora.

Tabletele sunt dotate cu slot SIM și au fost direcționate către elevi proveniţi, în mare parte, din mediul rural, din familii nevoiaşe, care altfel, nu ar fi avut acces la programele şcolare ce se desfăşoară online, în contextul pandemiei cu coronavirus.

În seara zilei de vineri, 7 august 2020, Părintele Episcop Ignatie al Huşilor, prezent în Parohia Voineşti, după săvârşirea slujbei Paraclisului Maicii Domnului, a oferit primele tablete celor 25 de beneficiari din această localitate.

Cu binecuvântarea Ierarhului Huşilor, domnul consilier eparhial Marian Dumitru Rugină a distribuit dispozitivele achiziţionate şi elevilor selectaţi din localităţile Băbușa, Puntișeni, Delești, Vinețești, Hurdugi, Țifu, Avrămești, precum şi la 13 elevi de la cele două specializări ale Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Huși.

Menţionăm că la începutul verii au fost achiziționate, ajutorul Parohiei „Înălțarea Sfintei Cruci”, din Dublin, Irlanda, păstorită de părintele Călin Florea, 25 de tablete pentru beneficiarii centrelor de zi ale Asociației „Filantropia Ortodoxă Huși”.

Sursa: http://www.ziaruldevaslui.ro/tablete-pentru-100-de-elevi-din-episcopia-husilor/

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,509FaniÎmi place
224CititoriConectați-vă

Robo Știri

5 locuri tainice de pe planeta Pământ pe care omenirea încă nu le-a cucerit

Puține locuri de pe Pământ au rămas virgine, în special din cauza climatului extrem sau a accesului dificil. Cea mai mare parte...

Pandemia de Covid-19 în mâinile ministrului Nelu Tătaru

De-a lungul vieţii omenirea s-a confruntat cu tot felul de pandemii, crize politice și evenimente neprevăzute, mai mult sau mai puțin periculoase,...

Dumitru Buzatu, un soi de Gică Contra, şef peste moşie!

Preşedintele CJ, Dumitru Buzatu, ne demonstrează încă o dată că a pierdut lupta cu realitatea, logica şi moralitatea convocând pe 13 Aprilie,...