8.4 C
Vaslui
luni, 21 septembrie, 2020

Accident grav la Vaslui! Un tânăr fără permis a intrat cu maşina pe trotuar acroşând mai multe persoane FOTO

Un accident grav s-a petrecut în Vaslui după ce un tânăr fără permis a pătruns cu maşina pe un trotuar din municipiu. În urma accidentului o persoană a fost grav rănită, iar altele au suferit răni uşoare.

Loading...

Un grav accident rutier s-a petrecut, în această după amiază, pe strada Racova din municipiul Vaslui, acolo unde trei persoane au fost lovite de un tânăr inconștient. Din primele informații, se pare că acesta nu deține permis de conducere și s-ar fi urcat la volan doar pentru a întoarce autoturismul. Neavând experiența condusului, a scăpat mașina de sub control, a urcat pe trotuar și a lovit trei trei persoane aflate pe bordură.

O femeie în vârstă de aproximativ 60 ani a fost rănită grav, în urma impactului suferind, potrivit martorilor, mai multe traumatisme la nivelul picioarelor. În ambulanță, au mai fost urcate două tinere, ambele cu zgârieturi la nivelul mâinilor și al picioarelor. Martorii au declarat că tânărul nu se află la prima abatere de acest fel.

„Detaşamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu două autospeciale cu module pentru descarcerare, o ambulanţă de Anestezie Terapie Intensivă şi echipaje specializate, pentru un accident rutier produs în municipiul Vaslui, pe strada Racova. Din accident a rezultat vătămarea gravă a unei persoane de sex feminin, precum şi rănirea altor trei persoane de sex feminin, minore. Victima aflată în stare gravă este transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, urmând a fi transferată cu elicopterul la o unitate medicală specializată din municipiul Iaşi” , a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu, potrivit Agerpres.

Anul trecut, acesta a mai fost implicat intr-un accident rutier, însă, din fericire, nu s-a soldat cu victime. Mai trebui precizat că o parte din rudele victimelor au fost preluate de cadrele medicale și duse la spital, după ce li s-a făcut rău la auzul veștii accidentului. Traficul pe strada Racova este, momentan, blocat, iar polițiștii fac cercetări pentru a stabili împrejuările în care s-a produs accidentul.

Sursa: http://www.romaniatv.net/accident-grav-la-vaslui-un-tanar-fara-permis-a-intrat-cu-masina-pe-trotuar-acrosand-mai-multe-persoane_532635.html

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,503FaniÎmi place
224CititoriConectați-vă

Robo Știri

5 locuri tainice de pe planeta Pământ pe care omenirea încă nu le-a cucerit

Puține locuri de pe Pământ au rămas virgine, în special din cauza climatului extrem sau a accesului dificil. Cea mai mare parte...

Pandemia de Covid-19 în mâinile ministrului Nelu Tătaru

De-a lungul vieţii omenirea s-a confruntat cu tot felul de pandemii, crize politice și evenimente neprevăzute, mai mult sau mai puțin periculoase,...

Dumitru Buzatu, un soi de Gică Contra, şef peste moşie!

Preşedintele CJ, Dumitru Buzatu, ne demonstrează încă o dată că a pierdut lupta cu realitatea, logica şi moralitatea convocând pe 13 Aprilie,...