20 C
Vaslui
duminică, 5 iulie, 2020

Scene șocante la Vaslui. Gelos, Valter și-a cotonogit nevasta cu bâta. Are opt copii cu ea

Petre Țache

Loading...

28 mai 2020

Gelozie scăpată de sub control, într-o cocioabă din Crețești, județul Vaslui

Un bărbat în vârstă de 54 de ani si-a bătut nevasta cu bâta până aproape s-o omoare. Insul, de loc din Tătărăni, dar care stă fără forme legale în Crețești, a susținut în fața polițiștilor și procurorilor că o bănuia pe cea cu care are opt copii, că l-ar înșela.

Victima a fost transportată în stare gravă la spital. Cei de la Primăria Crețești, când au auzit de caz, au spus că nu e prima oară când această familie face probleme, mai ales că „Valter”, asa cum e cunoscut bărbatul în sat, e unul dintre „campionii” locali la hoții și bătăi.

Cu femeia pe care a stâlcit-o în bătaie, individul are opt copii, spun cei de la Primărie. Iar, ca un detaliu ce poate contura mai bine dezastrul din această familie, reprezentantii comunei povestesc faptul că una din fiicele lor, Angelica, a izbutit, ca la cei aproape 30 de ani ai săi, să facă vreo șapte-opt copii, de care habar nu are pe unde sunt, informează colegii de la ziarul vasluian

Mai mult decât atât, în evidența Primăriei Crețești, Angelica figurează cu o datorie record, de aproape 40.000 de lei, însemând amenzi din cauza cersetoriei și a prostituției.

A dat cu bâta în ea până când aceasta n-a mai mișcat

„Polițistii hușeni au retinut un bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna Tătărăni, judetul Vaslui, bănuit de comiterea infractiunii de violentă în familie. La data de 23 mai a.c., politistii Sectiei 4 Politie Rurală Husi au fost sesizati prin apel 112 despre faptul că în data de 21 mai a.c., pe raza localitătii Cretestii de Sus, o femeie de 51 de ani a fost agresată de concubinul său, un bărbat de 54 de ani.

În urma cercetărilor, politistii huseni au stabilit faptul că, în după-amiaza zilei de 21 mai a.c., pe fondul consumului de alcool, bărbatul cercetat de comiterea agresiunii si-a lovit concubina în mod repetat, cu un obiect contondent (bâtă din material lemnos). Ca urmare a agresiunii, victima a suferit vătămări ce vor necesita pentru vindecare un număr de 44 – 45 zile de îngrijiri medicale. În data de 25 mai a.c., bărbatul a fost retinut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost prezentat Judecătoriei Husi, care a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către politisti, în vederea probării întregii activităti infractionale a bărbatului”, au precizat reprezentatii IPJ Vaslui.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu

sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Sursa: https://evz.ro/scene-socante-la-vaslui-gelos-valter-si-a-cotonogit-nevasta-cu-bata-are-opt-copii-cu-ea.html

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,201FaniÎmi place
211CititoriConectați-vă

Robo Știri

Pandemia de Covid-19 în mâinile ministrului Nelu Tătaru

De-a lungul vieţii omenirea s-a confruntat cu tot felul de pandemii, crize politice și evenimente neprevăzute, mai mult sau mai puțin periculoase,...

Dumitru Buzatu, un soi de Gică Contra, şef peste moşie!

Preşedintele CJ, Dumitru Buzatu, ne demonstrează încă o dată că a pierdut lupta cu realitatea, logica şi moralitatea convocând pe 13 Aprilie,...

Primăria Vaslui – ÎN ATENȚIA AGENȚILOR ECONOMICI CARE DESFĂȘOARĂ ACTIVITĂȚI DE COMERȚ

În conformitate cu prevederile Ordonanţei Militare nr. 3/24.03.2020 privind măsurile de prevenire a COVID-19, persoanelor peste 65 de ani le este permisă ieșirea din domiciliu...