20 C
Vaslui
duminică, 5 iulie, 2020

Minunea de la Draxeni: în 40 de zile, oamenii frumosi ai Vasluiului au reusit sã ridice o casã (FOTO)

În urmã cu 40 de zile, pãrintele Vasile Macsim din Draxeni fãcea apel la vasluienii cu suflet mare, pentru a sprijini o familie care a rãmas fãrã locuintã în prima zi de Paste. Un incendiu le-a mistuit casa, astfel cã pãrintii si cei cinci copii au rãmas pe drumuri.

Loading...

Pãrintele Macsim si cîtiva voluntari din comunitate au luat initiativa de a le construi o casã nouã, însã aveau nevoie de foarte multe materiale de constructie, precum si lucruri necesare strictului de zi cu zi. Mai multi vasluieni cu suflet frumos au rãspuns apelului pãrintelui, astfel cã ieri mesterii au pus tabla pe acoperisul casei. Pãrintele Macsim a multumit ieri, printr-un mesaj pe Facebook, atât celor care au constribuit, dar si celor care vor sã sprijine în continuare acest proiect. “Astãzi se împlinesc 40 de zile de la Sfintele Pasti si tot 40 de zile de când casa familei Balan a ars, iar la sfârsitul sãptãmânii, 6 sãptãmâni în care, cu dragostea si jertfa celor 234 de persoane, ne-am strãduit, cum am stiut mai bine, sã transformãm totul într-o casã pentru acestã familie si în bucurie pentru cei cinci copilasi. Am pus acoperisul, domnul Doru Ilas ne-a fãcut instalatia electricã, am tencuit peretii, am pus rigipsul pentru tavane, am pus geamurile si o parte din usi, am tencuit, am turnat sapele, am izolat exterior si nãdãjduiesc ca mâine sã terminãm cu gletul, iar luni sobarul si finisajele în interior. Mai avem de cumpãrat faianta si parchetul, usa de la intrare si de utilat baia si bucãtãria, gardul si grajdul pentru vãcuta pe care cu mila Bunului Dumnezeu, am gãsit-o.

Am reusit sã adunãm 75556,7 lei, iar în “pungutã” mai sunt doar 5129,8 lei … mai avem nevoie încã de un pic astfel încât la sfârsitul sãptãmânii viitoare copilasii sã se mute în cãsuta nouã! Am toatã încrederea cã împreunã vom reusi! Bunul Dumnezeu sã rãsplãteascã aici pe pãmânt înzecit iar dincolo, în Împãrãtia Sa, înmiit tuturor celor care ni s-au alãturat în acest mic proiectel!”

Sursa: http://www.vremeanoua.ro/minunea-de-la-draxeni-in-40-de-zile-oamenii-frumosi-ai-vasluiului-au-reusit-sa-ridice-o-casa-foto

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,201FaniÎmi place
211CititoriConectați-vă

Robo Știri

Pandemia de Covid-19 în mâinile ministrului Nelu Tătaru

De-a lungul vieţii omenirea s-a confruntat cu tot felul de pandemii, crize politice și evenimente neprevăzute, mai mult sau mai puțin periculoase,...

Dumitru Buzatu, un soi de Gică Contra, şef peste moşie!

Preşedintele CJ, Dumitru Buzatu, ne demonstrează încă o dată că a pierdut lupta cu realitatea, logica şi moralitatea convocând pe 13 Aprilie,...

Primăria Vaslui – ÎN ATENȚIA AGENȚILOR ECONOMICI CARE DESFĂȘOARĂ ACTIVITĂȚI DE COMERȚ

În conformitate cu prevederile Ordonanţei Militare nr. 3/24.03.2020 privind măsurile de prevenire a COVID-19, persoanelor peste 65 de ani le este permisă ieșirea din domiciliu...