21.1 C
Vaslui
duminică, 5 iulie, 2020

Vaslui: Manifestări restrânse organizate de autorităţi pentru comemorarea eroilor neamului

2020-05-28 13:27:36

Loading...

Manifestările organizate în judeţul Vaslui cu ocazia Zilei Eroilor au avut un caracter restrâns, autorităţile participând în număr mai mic la acţiunile de comemorare.

În municipiul Vaslui, la Monumentul Eroilor din cimitirul „Eternitatea” a avut loc o slujbă religioasă oficiată de protopopul Adrian Chirvasă, la care nu au mai participat, la fel ca în anii trecuţi, cetăţeni şi reprezentanţi ai instituţiilor publice locale, ci doar conducerea Primăriei municipiului Vaslui şi şefii Consiliului Judeţean, care au respectat măsurile de distanţare impuse de starea de alertă.

„Nu putem să trecem ziua aceasta fără să ne rugăm pentru cei care s-au jertfit ca noi astăzi să fim aici aşa cum suntem şi să ne trăim viaţa într-un mod cât se poate de frumos. Înălţarea Mântuitorului Hristos este ziua în care îi pomenim cu foarte multă evlavie pe eroi, deoarece vedem că pilda vieţii lor este, de fapt, urmarea îndemnului pe care Mântuitorul îl transmite oamenilor, arătând cât de mult contează dragostea şi jertfa pentru cei de lângă noi”, a spus protopopul Adrian Chirvasă.

Reprezentanţii Primăriei Vaslui şi ai Consiliului Judeţean au depus coroane de flori în memoria eroilor români căzuţi pe fronturile de luptă. AGERPRES/(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)

Citiţi şi:

Sursa: https://www.agerpres.ro/social/2020/05/28/vaslui-manifestari-restranse-organizate-de-autoritati-pentru-comemorarea-eroilor-neamului–513669

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,201FaniÎmi place
211CititoriConectați-vă

Robo Știri

Pandemia de Covid-19 în mâinile ministrului Nelu Tătaru

De-a lungul vieţii omenirea s-a confruntat cu tot felul de pandemii, crize politice și evenimente neprevăzute, mai mult sau mai puțin periculoase,...

Dumitru Buzatu, un soi de Gică Contra, şef peste moşie!

Preşedintele CJ, Dumitru Buzatu, ne demonstrează încă o dată că a pierdut lupta cu realitatea, logica şi moralitatea convocând pe 13 Aprilie,...

Primăria Vaslui – ÎN ATENȚIA AGENȚILOR ECONOMICI CARE DESFĂȘOARĂ ACTIVITĂȚI DE COMERȚ

În conformitate cu prevederile Ordonanţei Militare nr. 3/24.03.2020 privind măsurile de prevenire a COVID-19, persoanelor peste 65 de ani le este permisă ieșirea din domiciliu...