15.2 C
Vaslui
duminică, 31 mai, 2020

Singurul român condamnat la 99 de ani de închisoare a fost ELIBERAT! Csampar a fost închis 22 de ani şi a ieşit pentru BUNĂ PURTARE

Marius Csampar, singurul român condamnat la 99 ani de închisoare, a fost eliberat din închisoare după ce a solicitat desființarea sentinței penale și admiterea cererii de eliberare condiționată. Marius Csampar a fost încarcerat la Turnu Severin, după ce a ucis șase oameni. Marius Csampar a fost eliberat după 22 de ani pentru bună purtare. Acesta a făcut o cerere de liberare condiționată în urmă cu câteva zile. Cel cunoscut drept “vânătorul de oameni” s-a aflat la a treia analiză a comisiei, fiind recompensat de 20 ori cu suplimentarea drepturilor și de 16 ori cu ridicarea măsurii disciplinare aplicate anterior. A participat la programe educative și a obținut 139 de zile-câștig ca urmare a muncii prestate.

Loading...

Între 1994 și 1997, Marius Csampar a ucis şase persoane şi avea doar 22 de ani când a fost condamnat la închisoare pe viață. A comis prima crimă la 16 ani. În doar patru ani avea să ucidă nu mai puțin de șase persoane. A acționat, de fiecare dată, de unul singur, când avea de gând să omoare. Este bănuit și de alte cazuri rămase cu autor necunoscut. De când se află după gratii, de 21 de ani, a fost vizitat o singură dată, de unul dintre frați.

Prima victimă a fost o femeie. Așa a început lungul șir al crimelor, în decembrie ‘93. Câteva luni mai târziu, a ucis un bărbat care nu a vrut să-i dea bani. A urmat un prieten care voia să-l toarne. …

Sursa: http://www.vremeanoua.ro/singurul-roman-condamnat-la-99-de-ani-de-inchisoare-a-fost-eliberat-csampar-a-fost-inchis-22-de-ani-si-a-iesit-pentru-buna-purtare

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,109FaniÎmi place
204CititoriConectați-vă

Robo Știri

Pandemia de Covid-19 în mâinile ministrului Nelu Tătaru

De-a lungul vieţii omenirea s-a confruntat cu tot felul de pandemii, crize politice și evenimente neprevăzute, mai mult sau mai puțin periculoase,...

Dumitru Buzatu, un soi de Gică Contra, şef peste moşie!

Preşedintele CJ, Dumitru Buzatu, ne demonstrează încă o dată că a pierdut lupta cu realitatea, logica şi moralitatea convocând pe 13 Aprilie,...

Primăria Vaslui – ÎN ATENȚIA AGENȚILOR ECONOMICI CARE DESFĂȘOARĂ ACTIVITĂȚI DE COMERȚ

În conformitate cu prevederile Ordonanţei Militare nr. 3/24.03.2020 privind măsurile de prevenire a COVID-19, persoanelor peste 65 de ani le este permisă ieșirea din domiciliu...