fbpx
2.4 C
Vaslui
joi, 26 noiembrie, 2020

Camera Deputatilor a dat unda verde proiectului prin care se suspenda rambursarea creditelor

cu 9 minute in urma

aprilie 7, 2020

Deputaţii au votat vineri în favoarea proiectului de lege pentru suspendarea rambursării creditelor, conform căruia obligaţia de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, acordate debitorilor de către creditori până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se suspendă, la cererea debitorului, cu până la 9 luni, dar nu mai mult de 31.12.2020, prin prelungirea corespunzătoare a maturităţii creditului, fără costuri suplimentare.

“ Dobânda datorată de debitori, precum şi comisioanele aferente corespunzătoare sumelor scadente a căror plată a fost suspendată nu se capitalizează la soldul creditului existent, la finalul perioadei de suspendare. Proiectul mai prevede că dobânda datorată de debitori, precum şi comisioanele aferente corespunzătoare sumelor scadente a căror plată a fost suspendată nu se capitalizează la soldul creditului existent, la finalul perioadei de suspendare ”, a declarat deputatul PSD Aurel Căciulă.

Deputaţii au adoptat un amendament care prevede suspendarea procedurilor de executare silită până la 31 decembrie 2020. Proiectul a fost adoptat miercuri de Senat, Camera fiind decizională. Au votat în favoarea proiectului 214 deputaţi, 86 s-au opus, iar 26 s-au abţinut.

Sursa: https://stiriest.ro/2020/04/07/camera-deputatilor-a-dat-unda-verde-proiectului-prin-care-se-suspenda-rambursarea-creditelor/

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,629FaniÎmi place
227CititoriConectați-vă

Robo Știri

5 locuri tainice de pe planeta Pământ pe care omenirea încă nu le-a cucerit

Puține locuri de pe Pământ au rămas virgine, în special din cauza climatului extrem sau a accesului dificil. Cea mai mare parte din întinsul...

Pandemia de Covid-19 în mâinile ministrului Nelu Tătaru

De-a lungul vieţii omenirea s-a confruntat cu tot felul de pandemii, crize politice și evenimente neprevăzute, mai mult sau mai puțin periculoase, însă de...

Dumitru Buzatu, un soi de Gică Contra, şef peste moşie!

Preşedintele CJ, Dumitru Buzatu, ne demonstrează încă o dată că a pierdut lupta cu realitatea, logica şi moralitatea convocând pe 13 Aprilie, în plină...