Comunicat de presă – Instituţia Prefectului judeţului Vaslui

0

2020-03-24 18:22:07

Loading...

La data prezentei informări 24.03.2020, la nivelul judeţului Vaslui, se află:

– În carantină instituţionalizată un număr de 60 de persoane;

– 1858 de persoane sunt în izolare la domiciliu;

– 70 de persoane ieşite din izolare la domiciliu în ultimele 24 de ore.

În cursul zilei de 23 martie 2020, peste 160 de poliţişti vasluieni au acţionat pe raza judeţului Vaslui, alături de celelalte structuri din dispozitivul de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea răspândirii infecţiilor cu noul coronavirus şi pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgenţă.

A fost luată decizia mutării a două persoane din izolare la domiciliu în carantină instituţionalizată, întrucât acestea nu au respectat prevederile legale aplicabile.

Au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 16.000 lei, pentru nerespectarea măsurilor de combatere a infecţiei cu COVID – 19.

Începând cu ora 22:00, echipaje mixte de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali au efectuat o acţiune pentru asigurarea unui climat optim de siguranţă publică, ce a avut ca principal scop verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanţa Militară nr. 2 din 21.03.2020.

Ca urmare a acţiunii au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 13.000 lei, pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 5, alin. 1, din Ordonanţa Militară nr. 2 din 21.03.2020.

VĂ REAMINTIM!

Conform prevederilor Ordonanţei militare nr. 2, în intervalul orar 6:00-22:00, se recomandă ca circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale;

c) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie;

e) deplasări scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor şi nevoile animalelor de companie/domestice.

De asemenea, în intervalul orar 22:00 – 6:00, circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prezentate anterior.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator sau o declaraţie pe propria răspundere. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil. Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura. Totodată, conform prevederilor ordonanţei militare nr. 2, persoanele izolate la domiciliu ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locaţia în care acestea au fost plasate fără aprobarea autorităţilor competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate şi sunt conduse de forţele de ordine publică şi plasate în carantină instituţionalizată, sub pază. Persoanele carantinate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locaţia în care acestea au fost plasate fără aprobarea autorităţilor competente, sunt carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile. Atenţie, aceste măsuri nu exonerează persoanele de răspunderea contravenţională sau penală! (Conform prevederilor legale, sancţiunile contravenţionale sunt între 100-5.000 de lei – pentru persoanele fizice şi între 1.000-70.000 de lei, pentru persoane juridice.)

Le reamintim cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor.

De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

INFORMĂM cetăţenii de asemenea că Guvernul României, prin Autoritatea pentru Digitalizarea României, în colaborare cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi organizaţia neguvernamentală Code for Romania a lansat o nouă platformă online din ecosistemul de luptă contra efectelor COVID-19 CeMaFac (cemafac.ro), componentă a proiectului stirioficiale.ro. https://cemafac.ro este un ghid simplu şi practic bazat pe scenarii posibile prin care populaţia României poate trece. Această platformă te va ghida pentru diferitele situaţii şi te va aduce mai aproape de măsurile recomandate de autorităţi pentru o mai bună protejare a ta, a familiei şi a comunităţii tale în această perioadă.

Sursa: https://www.agerpres.ro/stiri/2020/03/24/comunicat-de-presa-institutia-prefectului-judetului-vaslui–473252

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.