Mai puțini bani alocați culturii, cultelor și sportului

0

De către

Loading...

19 februarie 2020

Unul dintre capitolele care în acest an va beneficia de fonduri mai mici este Programul județean pentru finanțarea nerambursabilă nonprofit de interes public local pentru anul 2020, ale cărui alocări sunt la jumătate față de anul trecut. Este vorba de acel Program prin care CJ poate acorda finanțare nerambursabilă în vederea stimulării asociațiilor sau a altor organizații cu activitate în domeniul culturii, cultelor, serviciilor sociale și sportului, pentru realizarea unor obiective, acțiuni sau evenimente de interes public local. Obiectivul general al Programului este încurajarea participării active a cetățenilor la viața socială, religioasă, culturală și sportivă a comunității, cu toate implicațiile pozitive ale acestui lucru.

Pentru anul 2020, CJ Vaslui are de gând să acorde o finanțare totală de 400.000 lei, câte 100.000 lei pentru fiecare dintre cele 4 domenii vizate, cultură, culte, sport sau social. Anul trecut, de exemplu, suma totală alocată prin program a fost dublă, 800.000 lei, respectiv câte 200.000 lei pentru domeniile cultură și social, 100.000 lei, pentru culte, și 300.000 lei, pentru domeniul sport. Este adevărat că, în 2019, au rămas bani necheltuiți, valoarea celor 23 de proiecte selectate cărora le-au fost atribuite finanțare nerambursabilă neridicându-se la nivelul sumelor alocate prin bugetul județului, singurele două domenii în care s-a reușit cheltuirea aproape în totalitate a fondurilor puse la dispoziție fiind cultura și sportul. În schimb, pe domeniul social, din totalul de 200.000 lei care putea fi accesat de diversele entități, a fost aprobat spre finanțare un singur proiect, în valoare de 30.000 lei. Situația a fost ceva mai bună la domeniul culte, acolo unde 2 proiecte au întrunit condițiile pentru a obține o finanțare totală de puțin peste 55 de mii de lei, din totalul de 100.000 lei pus la dispoziție.

Cât privește programul din acest an, teoretic, durata de derulare se întinde între 21 februarie și 31 decembrie 2020, însă abia după aprobarea Programului de către consilierii județeni și trecerea unui termen de 30 de zile de la publicarea lui în Monitorul Oficial al României, Comisia de gestionare a Programului va face cunoscută în mod public intenția de a atribui contracte de finanțare, prin publicarea anunțului de proiecte. Abia apoi se va da liber la depunerea de proiecte de către entitățile juridice interesate în a obține finanțare nerambursabilă în vederea organizării de evenimentesau acțiuni specifice.

Un alt capitol bugetar la care conducerea CJ Vaslui a fost obligată în acest an să facă economie este cel privind susținerea cultelor. Anul trecut, la acest capitol a fost prevăzută în buget, la începutul anului, suma de 800.000 lei, ulterior, la cea de-a VII-a rectificarea bugetului mai fiind adăugați alți 200.000 lei. Astfel, în 2019, CJ a ajutat cu diverse sume de bani, în sumă totală de 1.000.000 lei, mai multe așezăminte bisericești, biserici, mănăstiri și chiar Episcopia Hușilor, pentru a continua sau finaliza anumite lucrări de construire sau reabilitare a respectivelor lăcașuri. În bugetul județului pentru anul 2020, ce urmează a fi aprobat de către consilierii județeni, la capitolul “susținerea cultelor” a fost prevăzută suma de doar 150.000 lei. La fel, în cazul capitolului bugetar 59, Alte Cheltuieli – Asociații și fundații, acolo unde în 2019 erau prevăzuți 600.000 lei, iar pentru 2020, propunerea de buget este de 319.423 lei!

Sursa: http://www.monitoruldevaslui.ro/2020/02/mai-putini-bani-alocati-culturii-cultelor-si-sportului/

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.