25.3 C
Vaslui
luni, 10 august, 2020

Accidente de muncă: un constructor a căzut de la etajul șapte iar un muncitor a ajuns sub roțile unui tractor

În ultimele zile, în județul Bacău, au fost înregistrate două accidente grave de muncă, încheiate, din păcate, cu decesul persoanelor implicate.

Loading...

Primul s-a produs la un șantier aflat în municipiul Bacău, unde un muncitor de 51 de ani, în timp ce încerca să decoperteze un atic, s-a dezechilibrat și a căzut în gol, de la 25 de metri, decedând pe loc.

Ciudat este că niciunul dintre colegii de șantier nu a observat când s-a întâmplat nefericitul eveniment, corpul muncitorului fiind găsit abia după ora prânzului.

Deocamdată, nu se știe dacă muncitorul purta echipament complet de protecție pentru lucrul la înălțime, nici dacă acesta consumase cumva băuturi alcoolice, care să fi contribuit la producerea accidentului de muncă.

Cert este că, în prezent, se fac cercetări de către inspectorii ITM, în colaborare cu polițiștii băcăuani, pentru a stabili exact împrejurările în care a fost produs accidentul și, eventual, a se lua măsurile care se impun.

Un al doilea accident de muncă a fost raportat în zona Brusturoasa, la o exploatare a lemnului din apropierea satului Camenca.

Aici, un muncitor de 53 de ani, se pare că a alunecat pe pământul mocirlos din apropierea pârâului Încrucișat și a ajuns sub una dintre roțile din spate ale unui agregat de tip TAF, care executa lucrări în zona exploatării forestiere.

Din păcate, nici în cazul acestui muncitor nu s-a mai putut face nimic, în urma accidentului fiind declarat mort……..

Sursa: http://www.vremeanoua.ro/accidente-de-munca-un-constructor-a-cazut-de-la-etajul-%c8%99apte-iar-un-muncitor-a-ajuns-sub-ro%c8%9bile-unui-tractor

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,364FaniÎmi place
219CititoriConectați-vă

Robo Știri

5 locuri tainice de pe planeta Pământ pe care omenirea încă nu le-a cucerit

Puține locuri de pe Pământ au rămas virgine, în special din cauza climatului extrem sau a accesului dificil. Cea mai mare parte...

Pandemia de Covid-19 în mâinile ministrului Nelu Tătaru

De-a lungul vieţii omenirea s-a confruntat cu tot felul de pandemii, crize politice și evenimente neprevăzute, mai mult sau mai puțin periculoase,...

Dumitru Buzatu, un soi de Gică Contra, şef peste moşie!

Preşedintele CJ, Dumitru Buzatu, ne demonstrează încă o dată că a pierdut lupta cu realitatea, logica şi moralitatea convocând pe 13 Aprilie,...