Salvatorii de la Berezeni! Doi politisti de frontiera au sarit in ajutorul unei femei

0

cu 7 minute in urma

Loading...

februarie 11, 2020

Noaptea de 10/11 ianuarie 2020 s-a dovedit o noapte încărcată de emoție pentru doi dintre polițiștii de frontieră vasluieni. În jurul orei 02.00 la sediul sectorului din localitatea Berezeni s-a prezentat un echipaj medical din cadrul Serviciului de Ambulanță Huși care a cerut sprijinul pentru identificarea unei persoane din localitate care a solicitat asistență medicală prin serviciul 112. Persoana nu mai raspundea la telefon, iar echipajul de ambulanță nu știa unde locuiește aceasta, deoarece în localitate erau trei persoane cu acelaşi nume.

Agent șef Sălăvăstru Vlad, coordonatorul turei de serviciu din acea noapte, și agent șef Niștian Relu, ambii domiciliați în satul Berezeni, buni cunoscători ai zonei de competenţă şi ai populaţiei din zonă, au însoțit echipajul medical la locuința persoanei despre care colegii noştri ştiau că locuieşte singură şi a solicitat asistență medicală. Zece minute mai târziu, au ajuns în fața imobilului. Luminile erau aprinse în locuință, nu s-a observat nicio mișcare în interior, ușa era închisă, motive pentru care polițiștii de frontieră s-au apropiat, insistând să li se deschidă prin bătăi în geam și strigăte. Printr-un geam al locuinței s-a putut observa o persoană de sex feminin întinsă pe pat care nu reacționa la strigătele și bătăile în geam ale polițiștilor. Echipajul de pe ambulanță a anunțat Poliția Murgeni care a anunțat că trimite un echipaj la fața locului.

Cercetând cu atenție imobilul, colegii noștri au observant o fereastră întredeschisă și, acționând cu determinare, au pătruns în locuință, oferind astfel posibilitatea echipajului medical să acorde primul-ajutor femeii, aflată în stare de inconștiență. Existând suspiciunea de a fi suferit un accident vascular cerebral, echipajul medical a stabilizat femeia și a transportat-o la Spitalul Municipal Huși pentru îngrijire de specialitate. În acest timp a ajuns la fața locului și echipajul de poliție solicitat, împreună cu care s-a consemnat starea de la fața locului și s-a luat măsura închiderii locuinței.

Sursa: https://stiriest.ro/2020/02/11/salvatorii-de-la-berezeni-doi-politisti-de-frontiera-au-sarit-in-ajutorul-unei-femei/

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.