11.5 C
Vaslui
joi, 29 octombrie, 2020

Un primar din Argeş a lovit cu maşina un copil şi a părăsit locul accidentului

Primarul comunei argeşene Beleţi-Negreşti a lovit cu maşina un copil în vârstă de 10 ani şi continuat nestingherit drumul. Victima a ajuns la Spitalul de Pediatrie Piteşti.

Loading...

Accidentul a avut loc la Călineşti. Dorin Cătănea, edilul şef al comunei Beleţi Negreşti, a părăsit pur şi simplu locul faptei, deşi copilul pe care l-a accidentat avea nevoie de îngrijiri medicale. “Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Topoloveni, s-a stabilit că în ziua de 15 ianuarie 2020, pe raza localităţii Călineşti, un autoturism condus de un bărbat de 67 de ani, din direcţia Călineşti spre Valea Corbului, ar fi acroşat un minor de 10 ani, care se deplasa pe marginea părţii carosabile, după care şi-ar fi continuat deplasarea, fiind identificat ulterior, pe raza aceleiaşi localităţi. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, precizează IPJ Argeş. Primarul s-a ales cu dosar penal Copilul, ranit uşor, a fost transportat la spital pentru efectuarea de investigaţii medicale. Poliţiştii din Topoloveni continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

Citeste mai mult:

Sursa: http://www.vremeanoua.ro/un-primar-din-arges-a-lovit-cu-masina-un-copil-si-a-parasit-locul-accidentului

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,605FaniÎmi place
225CititoriConectați-vă

Robo Știri

5 locuri tainice de pe planeta Pământ pe care omenirea încă nu le-a cucerit

Puține locuri de pe Pământ au rămas virgine, în special din cauza climatului extrem sau a accesului dificil. Cea mai mare parte...

Pandemia de Covid-19 în mâinile ministrului Nelu Tătaru

De-a lungul vieţii omenirea s-a confruntat cu tot felul de pandemii, crize politice și evenimente neprevăzute, mai mult sau mai puțin periculoase,...

Dumitru Buzatu, un soi de Gică Contra, şef peste moşie!

Preşedintele CJ, Dumitru Buzatu, ne demonstrează încă o dată că a pierdut lupta cu realitatea, logica şi moralitatea convocând pe 13 Aprilie,...