Proiectele de infrastructură ale județului Vaslui, inclusiv Drumul Expres Tișița – Albița, dispărute sau subfinanțate în bugetul pentru care PNL și-a asumat răspunderea

0

Este pentru prima dată, în cei trei ani și jumătate de când sunt în Parlament, când un partid aflat la guvernare exclude de la finanțare proiecte de infrastructură din județul Vaslui, proiecte a căror finanțare fusese acceptată la negocierile privind susținerea bugetului.

Loading...

După trei ani de eforturi, în care, prin sute de discuții, dezbateri, adrese, mii de pagini consultate pentru a aduce argumente în acest sens, am reușit demararea procedurilor pentru realizarea Drumului Expres Tișița – Albița, PNL a reușit, pur și simplu, să șteargă acest obiectiv din proiectul de buget, să-l facă dispărut.

Vă reamintesc, după ce ofertele pentru întocmirea Studiului de Fezabilitate au fost depuse în august 2019, perioada de evaluare trebuie încheiată oficial în 14.02.2020 (data din Sistemul Electronic de Achiziții Publice), când trebuie desemnat câștigătorul, dintre cei doi ofertanți, companii cu experiență și cu nume în piață. În aceste condiții, decizia PNL de a exclude acest proiect, ca poziție, în bugetul de stat, este una rușinoasă, care demonstrează, încă o dată, că orice obiectiv pentru care, cu bună-credință, muncești ani întregi, poate fi trecut pe linie moartă prin ambiții politice. Rușine!!!

De altfel, nu doar Drumul Expres Tișița – Albița a fost trecut pe linie moartă, în condițiile în care este pe un coridor european și a fost votat ca prioritate și în Parlamentul European, în urma unei rezoluții prezentate chiar de un europarlamentar al PNL, dl. Marian-Jean Marinescu.

Varianta de Ocolire Huși (poziția 1434) are zero lei alocați, iar declarațiile președintelui PNL Vaslui cu privire la așa-zisa susținere a acestui proiect sunt din ciclul Radio Erevan. Președintele PNL Vaslui nu doar că nu a susținut Varianta de Ocolire Huși, unde principalul susținător este primarul Ioan Ciupilan, dar a reușit performanța de a o așeza în buget cu zero lei (dacă tot își arogă „merite” în acest sens). În plus, Varianta de Ocolire Huși NU este acum pregătită ca drum expres, așa cum declară președintele PNL Vaslui, și așa cum am solicitat, prin includerea sa în proiectul Drumului Expres Tișița – Albița.

Pentru alte două obiective de investiții din județul Vaslui sumele alocate sunt ridicole: podul de la Crasna primește doar un sfert din suma necesară, în condițiile în care executantul are capacitatea de a-l finaliza în 2020, iar Varianta de Ocolire Bârlad este și ea subfinanțată, în condițiile în care constructorul poate intra în teren imediat ce nu mai întâmpină piedici birocratice.

Un alt obiectiv care, conform Master Planului General de Transport, ar fi trebuit să existe în buget în 2020, drumul TransRegio Iași – Vaslui – Bacău, este și el dispărut, demonstrând, încă o dată, dezinteresul președintelui PNL Vaslui pentru infrastructura acestui județ.

Nu am de gând, după ce am avut aceleași poziții și în timpul guvernării anterioare, să-mi schimb acum punctul de vedere, așa că îi rog pe responsabilii PNL, în frunte cu ministrul Lucian Bode, după răul făcut, să renunțe la a distruge tot ce s-a construit până acum și, punctual:

  1. Să se asigure că în 14.02.2020 avem desemnat un câștigător corect, de necontestat, al contractului pentru Studiul de fezabilitate aferent proiectului Drum Expres Tișița – Albița, pentru că o perioadă de peste cinci luni este arhisuficientă pentru a se ajunge la o decizie pentru o procedură unde sunt doar doi ofertanți; de asemenea, să i se asigure imediat front de lucru ofertantului câștigător.
  1. Să se asigure că declarația de presă a președintelui PNL Vaslui, Nelu Tătaru, conform căreia Varianta de Ocolire Huși are profil de „drum expres”, nu este o minciună, o înșelătorie de joasă speță, iar acest proiect este inclus, așa cum e firesc, în obiectivul Drumului Expres Tișița – Albița.
  1. Să se asigure că obiectivele de investiții din județul Vaslui primesc finanțare în mod real, nu conform prevederilor pentru care PNL și-a asumat răspunderea (respectiv zero lei sau 25%).
  1. Să se asigure că este respectat Master Planul General de Transport nu doar în Transilvania sau București, ci și în Vaslui, și mă refer punctual la obiectivele de investiții care țin de Variantele ocolitoare Vaslui, Bârlad și Huși, respectiv Drumul TransRegio Iași – Vaslui – Bacău.

Cu privire la activitatea președintelui PNL Vaslui, Nelu Tătaru, în calitatea sa de secretar de stat în Ministerul Sănătății, am constatat deja faptul că, în câteva zile, a reușit performanța de a apărea în spațiul public dând explicații neconvingătoare pentru întârzierea nejustificată a trimiterii în străinătate a unui tânăr care a suferit arsuri grave, punându-se în pericol viața acestui tânăr.

În aceste condiții, consider că, dacă îi este greu să se abțină în a da declarații pe subiecte despre care nu are habar, cel puțin să încerce ca trecerea sa prin Ministerul Sănătății să nu dea naștere unor tragedii; nu e nevoie de astfel de tragedii, pentru a afla toată țara nivelul de competență administrativă a președintelui PNL Vaslui, Nelu Tătaru.

Daniel OLTEANU,

Deputat,

Președintele ALDE Vaslui

10 ianuarie 2020