30.3 C
Vaslui
miercuri, 5 august, 2020

Judetul Vaslui are un ministru-secretar de stat în Guvernul Orban!

NUMIRE… Medicul husean Nelu Tãtaru, un chirurg de exceptie al spitalelor din zona Moldovei, a fost uns ieri, ministru secretar de stat la Ministerul Sãnãtãtii. Numirea chirurgului husean a fost publicatã în Monitorul Oficial nr. 994, din 11.12. 2019, “decizie privind numirea dlui Nelu Tãtaru în functia de secretar de stat la Ministerul Sãnãtãtii”. “Am fost luat prin surprindere. Eram în sala de operatii, la Husi, atunci când m-a sunat un coleg din tarã, sã mã felicite pentru functia de ministru secretar de stat. Cred cã suntem într-o etapã de tranzitie, în care sunt foarte multe de fãcut în sistemul sanitar din România. Avem de fãcut o reformã în sistemul sanitar si ne asteaptã un drum greu”, a spus, seara trecutã, reputatul chirurg husean, confirmând informatia initialã din Monitorul Oficial.

Loading...

Nelu Tãtaru este doctor în stiinte, o somitate a medicinei din zona Moldovei, a fost senator PNL în mandatul 20-2012-2016 si este una dintre vocile respectate din Partidul National Liberal. În ultimii ani, Tãtaru l-a înfruntat deschis pe seful PSD Vaslui, Dumitru Buzatu. “Acest domn Buzatu jigneste vasluienii care nu au avut sansa, în aceastã perioadã si poate niciodatã, sã se trezeascã, peste noapte cu salarii umflate, din bani publici. Îi face “frustrati”, cu o obrãznicie care îsi are rãdãcini adânci în necazul si sãrãcia acestui judet. Votarea noilor salarii pentru angajatii Consiliului Judetean, “indecent de mari”, dupã cum bine au spus reprezentantii PNL din CJ Vaslui, i-a dat ocazia presedintelui Dumitru Buzatu sã le râdã în fatã celorlalti vasluieni, care, ce-i drept, nu au reusit “performanta” de a fi, cu pile, angajati la Consiliul Judetean. Vasluienii care trãiesc modest si care se uitã acum lung spre salariile de 17.100 lei (presedintele CJ), de 4.085 lei (un referent) sau aproape 3000 lei, cât va fi, din 2018, leafa unui simplu sofer al institutiei, au fost etichetati, cu o nerusinare fãrã margini, de cãtre presedintele Buzatu drept “frustrati”. “Nu as vrea sã alimentãm resentimentele celor care tot timpul sunt frustrati”, a spus, în plenul sedintei, Dumitru Buzatu. Sigur cã e frustrant, domnule Buzatu, sã iei, dupã o lunã de muncã, salariul minim pe economie, asa cum se întâmplã cu mai bine de jumãtate dintre angajatii judetului Vaslui, stiind cã, la Consiliul Judetean, o secretarã sau un sofer ori administratorul celui mai sãrac judet din România iau mii de lei. Normal cã e extrem de frustrant sã vezi cum judetul acesta se adânceste într-o sãrãcie contabilizatã în absolut toate statisticile negative din tarã si, mai nou, din UE, însã dumneavoastrã, vesnicul sef de judet, sã vã tot hliziti spre noi, din scaunul comod, apostrofându-i tãios pe cei care vã mai bat obrazul din când în când”, este una din replicile care i-au scos din sãrite pe pesedisti.

Sursa: http://www.vremeanoua.ro/judetul-vaslui-are-un-ministru-secretar-de-stat-in-guvernul-orban

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,344FaniÎmi place
219CititoriConectați-vă

Robo Știri

5 locuri tainice de pe planeta Pământ pe care omenirea încă nu le-a cucerit

Puține locuri de pe Pământ au rămas virgine, în special din cauza climatului extrem sau a accesului dificil. Cea mai mare parte...

Pandemia de Covid-19 în mâinile ministrului Nelu Tătaru

De-a lungul vieţii omenirea s-a confruntat cu tot felul de pandemii, crize politice și evenimente neprevăzute, mai mult sau mai puțin periculoase,...

Dumitru Buzatu, un soi de Gică Contra, şef peste moşie!

Preşedintele CJ, Dumitru Buzatu, ne demonstrează încă o dată că a pierdut lupta cu realitatea, logica şi moralitatea convocând pe 13 Aprilie,...