Cu sufletul frânt, un tată care venea acasă cu sicriul fiului său a coborât din maşină şi a dispărut

0

Un tată care se întorcea acasă cu sicriul în care se afla fiul său, care murise la spital, i-a cerut şoferului să oprească maşina la un moment dat, pentru că se simte rău, a coborât, apoi a dispărut.

Poliţiştii au reuşit să-l contacteze pe telefonul mobil, însă, întrebat unde se află, le-a spus poliţiştilor că este pe pământul lui și cultivă porumb. Poliţiştii şi-au dat imediat seama că s-a întâmplat ceva grav cu bătrânul, aşa că au declanşat o amplă căutare.

Durerea unui tată care şi-a pierdut copilul

Un bătrân de 78 de ani, extrem de tulburat de moartea fiului său, a fost căutat de polițiști ore în șir. Omul venea de la Iași, unde băiatul lui murise la spital. Îl aducea acasă, cu o mașină funerară. Undeva, pe drum, în apropiere de Trifești, i-a spus șoferului să oprească, pentru că nu se simte bine. A coborât și a dispărut pur și simplu. Neștiind cum să procedeze, șoferul a anunțat poliția, informează

“Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești au fost sesizați de către un bărbat de 38 de ani, din Iași cu privire la faptul că în timp ce se deplasa pe DN 2 E 85, în apropiere de Trifești, a oprit autoturismul întrucât pasagerul, un bărbat de 78 de ani, se simtea rău. Bărbatul în cauză a coborât din autoturism iar după câteva minute, conducătorul auto observând că acesta nu mai revine a coborât și a început să îl caute prin apropiere. Întrucât nu l-a găsit, a solicitat intervenția polițiștilor prin apel 112″ , au declarat poliţiştii din Neamţ.

Poliţiştii l-au sunat pe bătrân fără oprire, însă de fiecare dată bărbatul le spunea că se află pe pămânul lui şi îşi cultivă porumbul. La un moment dat telefonul omului s-a închis şi nu a mai putut fi luată legătura cu el.

Accelerând cercetările, poliţiştii l-au găsit într-un final pe bătrânul de 78 de ani, după 4 ore, într-o zonă cu vegetaţie abundentă, mergând fără direcţie.

I-au fost acordate îngrijiri medicale, pentru că intrase în hipotermie, apoi a fost lăsat să plece acasă, să-şi înmormânteze copilul. …

Sursa: http://www.vremeanoua.ro/cu-sufletul-frant-un-tata-care-venea-acasa-cu-sicriul-fiului-sau-a-coborat-din-masina-si-a-disparut

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.