ATENȚIE! Debridat suspensie orală, unul dintre cele mai folosite siropuri pentru afecţiuni gastrointestinale la copii, retras din farmacii! Într-un flacon ar putea fi un obiect din metal. Lista seriilor suspecte

0

Alertă pentru părinţi! Unul dintre cele mai folosite siropuri pentru afecţiuni gastrointestinale la copii – Debridat suspensie orală – dispare din toate farmaciile din ţară! Producătorul a decis să-l retragă preventiv. Într-un flacon ar putea fi un obiect din metal pierdut pe linia de fabricaţie din Franţa. Sunt mai multe serii suspecte, aşa că toti cei care au sirop acasă sunt sfătuiţi să verifice seria şi să nu foloseasca produsele suspecte.

O mamă a căutat disperată medicamentul pentru fiul său de 10 ani, care a făcut o criză gastrointestinală teribilă după chipsuri şi cola. Până la urmă, a ajuns cu băiatul la spital.

Compania Pfizer a decis să retragă de pe piaţă loturile de Debridat pentru suspensie orală din cauza unui corp străin din metal, care ar fi putut ajunge în sticluțe pe linia de producţie din Franţa.

Anca Crupariu, purtător de cuvânt Agenția Națională a Medicamentului: “ Compania producătoare a făcut ulterior numeroase teste şi nu s-a putut identifica vreo situaţie în care să intre în vreun flacon. (…) Probabilitatea să intre în vreun flacon, ţinând cont de dimensiunea gurii flaconului şi de viteza cu care flaconul trece prin aria respectivă, este extraordinar de mică, dar nu poate fi exclusă şi măsurile de siguranţă sunt întotdeauna benefice “.

Neatrice Speteanu, farmacist: “ Am primit o înştiinţare pe data de 3 decembrie. (…) Sunt scoase în carantină. Aşteptăm să primim facturile de retur. Din momentul primirii înştiinţării, ele nu mai pot fi puse la vânzare “.

Corpul străin căutat este din oţel inoxidabil şi nu se poate degrada. Poate fi văzut şi auzit atunci când se prepară siropul cu apă în flaconul din sticlă. Nu poate fi nici extras cu seringa dozatoare, avertizează experţii.

Medicamentul ar urma să reapară pe piaţă la sfârşitul acestei luni.

Comunicatul Agenției Naționale a Medicamentului

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) a fost notificată de către compania deținătoare a Autorizației de punere pe piață privind iniţierea retragerii de pe piaţa din România, la nivel de distribuitor angro și farmacie a unor serii potenţial afectate de un incident produs in cadrul procesului de fabricatie al medicamentelelor: Debridat 24 mg/5 ml granule pentru suspensie orală x 125 ml şi Debridat 24 mg/5 ml granule pentru suspensie orală x 250 ml. ….

Sursa: http://www.vremeanoua.ro/aten%c8%9bie-debridat-suspensie-orala-unul-dintre-cele-mai-folosite-siropuri-pentru-afectiuni-gastrointestinale-la-copii-retras-din-farmacii-intr-un-flacon-ar-putea-fi-un-obiect-din-metal-lista-s

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.