30.3 C
Vaslui
miercuri, 5 august, 2020

EXAMEN REZIDENŢIAT 2019. Peste 8.800 de absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie susţin astăzi examenul

Peste 8.800 de absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie susţin, duminică, examenul de rezidenţiat. Proba se desfăşoară în şase centre universitare, pe durata a 4 ore. Ministerul Sănătăţii organizează, duminică, concursul de intrare în Rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie şi, la fel ca în anii trecuţi, examenul se va desfăşura în 6 centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, scrie

Loading...

“Cele 6 centre universitare îndeplinesc condiţiile pentru organizarea concursului de intrare în Rezidenţiat, dar şi pentru pregătirea unui număr suplimentar de

rezidenţi. Am cerut ca acest concurs să se desfăşoare în spiritul corectitudinii şi

al transparenţei, principiile acestei guvernări. Anul acesta nu schimbăm regulile în timpul jocului, dar, în condiţiile în care resursa umană este deficitară căutăm soluţii ca toţi absolvenţii care reuşesc să treacă pragul de 60 la sută din punctajul maxim pe domeniu, pe ţară, să fie admişi. Urez succes tuturor participanţilor la concurs şi îi asigur de tot suportul noii echipe a Ministerului Sănătăţii”, a declarat Victor Costache, ministrul Sănătăţii.

Candidaţii trebuie să rezolve un test grilă cu 200 de întrebări, pe durata a patru ore.

Ministerul Sănătăţii a transmis recomandări pentru candidaţii care susţin examenul.

“Pentru accesul în sala de concurs, candidaţii se vor legitima cu buletinul/cartea de identitate sau paşaportul, documente ce trebuie să fie în termen de valabilitate. Cetăţenii străini vor avea asupra lor paşaport / act de identitate – în termen de valabilitate. Acesta poate fi însoţit, după caz, de certificat de înregistrare sau permis de şedere. Candidaţii sunt rugaţi să se asigure că vor ajunge în timp util la sala de concurs, indiferent de condiţiile meteo. Candidaţii care şi-au schimbat numele între dată înscrierii şi dată concursului vor avea asupra lor acte doveditoare: certificat de căsătorie, hotărâre judecătorească etc”, a transmis Ministerul Sănătăţii. …

Sursa: http://www.vremeanoua.ro/examen-rezidentiat-2019-peste-8-800-de-absolventi-ai-universitatilor-de-medicina-si-farmacie-sustin-astazi-examenul

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,344FaniÎmi place
219CititoriConectați-vă

Robo Știri

5 locuri tainice de pe planeta Pământ pe care omenirea încă nu le-a cucerit

Puține locuri de pe Pământ au rămas virgine, în special din cauza climatului extrem sau a accesului dificil. Cea mai mare parte...

Pandemia de Covid-19 în mâinile ministrului Nelu Tătaru

De-a lungul vieţii omenirea s-a confruntat cu tot felul de pandemii, crize politice și evenimente neprevăzute, mai mult sau mai puțin periculoase,...

Dumitru Buzatu, un soi de Gică Contra, şef peste moşie!

Preşedintele CJ, Dumitru Buzatu, ne demonstrează încă o dată că a pierdut lupta cu realitatea, logica şi moralitatea convocând pe 13 Aprilie,...