25.3 C
Vaslui
luni, 10 august, 2020

Ultimă oră. Milioane de pensionari sunt vizați. Scenariul liberarilor

Vești de ultimă oră privind modificarea legii pensiilor. Guvernul ar vrea să majoreze punctul de pensie mai devreme, dar şi cu o sumă mai mică decât cea anunţată de PSD.

Loading...

Liberalii vorbesc despre o creștere a punctului de pensie între 100 și 150 de lei, care va intra în vigoare la începutul anului 2020. Surse din cadrul PNL susțin că astfel majorarea pensiilor va avea un impact bugetar mai mic pe anul 2020, iar pensionarii vor primi cu bucurie vestea că pensiile li se vor mări mai devreme.

Marius Budăi, fostul ministru al Muncii, a declarat, la

, că românii vor ieși în pierdere dacă PNL își va duce la bun sfârșit acest scenariu, care nu este altceva decât „un măr otrăvit ambalat foarte frumos”.

„O să fiu extrem de clar. Este un măr otrăvit ambalat extrem de frumos. Pentru că pe primul an pensionarii vor pierde, dar, mai important, și mai mulți vor pierde în al doilea an. Adică în 2021. Păi, dacă de la 1265 la 1775 diferenta este de 510 lei. Care se acordă pe patru luni. Asta înseamnă 2040 de lei. Ei or să dea 100 sau 150 de lei. Să mergem pe varianta cea mai bună, deci 150 de lei. …

Sursa: http://www.vremeanoua.ro/ultima-ora-milioane-de-pensionari-sunt-viza%c8%9bi-scenariul-liberarilor

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,364FaniÎmi place
219CititoriConectați-vă

Robo Știri

5 locuri tainice de pe planeta Pământ pe care omenirea încă nu le-a cucerit

Puține locuri de pe Pământ au rămas virgine, în special din cauza climatului extrem sau a accesului dificil. Cea mai mare parte...

Pandemia de Covid-19 în mâinile ministrului Nelu Tătaru

De-a lungul vieţii omenirea s-a confruntat cu tot felul de pandemii, crize politice și evenimente neprevăzute, mai mult sau mai puțin periculoase,...

Dumitru Buzatu, un soi de Gică Contra, şef peste moşie!

Preşedintele CJ, Dumitru Buzatu, ne demonstrează încă o dată că a pierdut lupta cu realitatea, logica şi moralitatea convocând pe 13 Aprilie,...