Primăria Bârlad, înțesată de „pile”, primarul strigă „Ajunge cu nepotismul!”

0

2 ore ago

Demagogie crasă! După ce a angajat în Primărie peste 60 de persoane, majoritatea pe criterii politice si nepotisme, primarul Boroș strigă sus și tare „Ajunge cu nepotismul!”. Îmbătat de aburii succesului candidatului PNL la alegerile prezidențiale, partid în care Boroș a nimerit ca musca în lapte, edilul Bârladului a postat pe pagina de FB a organizației un comunicat în care scrie printre altele: „Ajunge cu nepotismul!”

Nu știm dacă domnia sa cunoaște semnificația cuvântului „nepotism”, de vreme ce se detașează declarativ de el, dar în realitate cultivându-l cu frenezie la conducerea orașului. Acum câteva zile, în urma concursului organizat de Primărie pentru postul de șef serviciu Taxe salubritate, câștigător a fost declarat Cristi Codreanu. Nimeni altul decât ginerele consilierei județene PNL Gabriela Timofte, fost consilier PDL. Câștigătorul concursului a fost declarat numărul 28921, codul corespunzător candidatului Cristi Codreanu, cel care s-a detașat net de ceilalți trei contracandidați. Evident, pe merit.

Loading...

Edilul șef vorbește de funie în casa spânzuratului. Vorbește de nepotism tocmai el, care l-a proliferat cât de mult i-a permis punga bugetului local, care încă îi mai permite. Comunicatul în care primarul Boroș a scris „Ajunge cu nepotismul și Ajunge cu PSD!”, evident, nu a rămas netaxat de conducerea locală a acestei formațiuni politice. Replica i-a fost dată chiar de către Adrian Solomon în ultima conferință de presă.

Deputatul PSD spune că mesajul comunicatului postat de Boroș în noaptea alegerilor prezidențiale are un caracter nazist, demonstrând că primarul Bârladului habar nu are ce înseamna liberalismul si democrația.

Nu știu câți nepoți de-ai mei sau de-ai domnului Constantinescu găsește Boroș în Primărie. Daca găsește, să îi dea afară! Ipocrizie și tupeu, domnule primar! Ai o mare problemă cand spui că

Ajunge!>>, te gândești la tine. Pare că ai scris comunicatul în oglindă. Dumneata ai eliminat nepotismul când ai angajat în Primărie pe soția avocatului Ionel Spiridon (fost membru PNL), soția lui Liviu Angheluță (directorul economic al Primăriei), soția și cumnata lui Dumitru Pascaru (consilier local PNL) și pe prietena lui Mihai Bozianu (membru PNL și inspector la Biroul de transport public)? Toți până la 60 sunt liberali sau din sfera de influență a lor. Cât despre alte angajări, întreabă-l pe consilierul tău Tudor. Noi știm și suma pentru care se negociază un post, iar dovezile vi le vom prezenta cât de curând.” , a declarat Adrian Solomon.

Probabil că nepotismul și satisfacerea clientelei politice nu vor dispărea de pe agenda primarului Boroș până la finalul mandatului. Mai sunt promisiuni de onorat și încă șase luni, timp berechet.

Pe 7 ianuarie, la Primărie va fi iar concurs. Sunt vacante două posturi: un post de inspector clasa I, gradul profesional superior și un post de consilier clasa I, gradul profesional superior, la serviciul Tehnic-Investiții si Contracte de achiziții publice. Care numere vor fi oare câștigătoare ? Vom vedea, pentru că oricât dorește primarul Boroș să ascundă favoriții, până la urmă, numele lor vor fi deconspirate, chiar dacă le dorește ascunse la umbra unei legi privind protecția datelor personale interpretată la extremă. (Mihaela NICULESCU)

Sursa: http://estnews.ro/2019/12/03/primaria-barlad-intesata-de-pile-primarul-striga-ajunge-cu-nepotismul/

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.