Peste 700 de salariați ai SJU Vaslui își vor primi banii înapoi, reținuți din indemnizația de hrană

0

2 ore ago

Salariații Spitalului Județean de Urgență Vaslui își vor primi înapoi banii reținuți la bugetul de stat din indemnizațiile de hrană. Decizia restituirii banilor vine după ce Sindicatul „Sanitas” Vaslui a câștigat în instanță o acțiune demarată în cursul anului 2018. Banii reținuți la visteria statului vizează impozitul pe venit și cotele pentru pensii și sănătate și urmează ca în perioada imediat următoare să fie calculată suma totală care va fi returnată salariaților.

Conform Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, tichetele de masă s-au transformat în indemnizație de hrană. Din data de 1 ianuarie 2018, Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui a reținut impozitul pe venit pe indemnizația de hrană, la fel ca pe tichetele de masă. Unitatea de sănătate a cerut un punct de vedere de la Ministerul Finanțelor, în ceea ce privește grevarea indemnizațiilor de hrană de impozitul pe venit și cotele aferente bugetului de asigurări sociale și bugetului de sănătate. SJU Vaslui a cerut un punct de vedere referitor la această speță și Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Vaslui. După aproximativ trei săptămâni de la solicitarea punctului de vedere, AJFP Vaslui a revenit și a precizat că din indemnizațiile de hrană se reține impozitul pe venit, dar și contribuțiile sociale obligatorii. Astfel, începând din luna iulie 2018, SJU Vaslui a reținut din indemnizația de hrană toate aceste obligații financiare.

Loading...

Daniela Clătinici, liderul Sindicatului „Sanitas” Vaslui, a spus că în cursul lunii noiembrie 2018 sindicaliștii au atacat decizia reținerii banilor și au dat în judecată Spitalul Județean de Urgență la Tribunalul Vaslui, unde au avut câștig de cauză. „Spitalul a atacat decizia de la Tribunalul Vaslui și dosarul a mers la Curtea de Apel Iași, unde am câștigat din nou. Noi am solicitat restituirea sumei reținute ca impozit pe venit pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2018, precum și restituirea sumelor reținute ca și cote pentru pensie și sănătate, pentru perioada 1 iunie – 31 decembrie 2018. Acum, peste 700 de salariați își vor primi banii reținuți și urmează să fie făcut un calcul cu privire la întreagă sumă care trebuie restituită” , a precizat Daniela Clătinici.

Valoarea lunară a indemnizației de hrană se ridică la suma de 346 lei brut.

Buget mic

Ana Rinder, directorul SJU Vaslui, a spus în cursul anului 2019 că cheltuielile legate de personal sunt foarte mari, iar unitatea de sănătate se descurcă foarte greu. Practic, valoarea cheltuielilor aferente salariilor este de aproximativ 87,5% din bugetul total al spitalului, realitate care limitează drastic de la finanțare alte capitole de cheltuieli.

„Cheltuielile de personal sunt la acest procent, iar medicamentele, mentenanța la aparatura medicală, orice altă investiție costă. Mai avem un procent de 12,5% pentru alte tipuri de cheltuieli, în afară de salarii. În aceste condiții cum să avem medicamente tot timpul, mâncare bună, acces rapid la investigații de înaltă performanță?! Cheltuiala de personal este foarte mare și ne descurcăm foarte greu. Anual, pe la unitatea de sănătate trec peste 50.000 de pacienți” , a spus Ana Rinder consilierilor județeni, în cadrul unei ședințe a Consiliului Județean Vaslui. Pentru anul 2019, veniturile totale ale SJU Vaslui se ridică la suma de 162.097.361 lei. Din totalul veniturilor, pentru secțiunea de funcționare este alocată suma de 151.339.481 lei, iar pentru secțiunea dezvoltare suma de 10.757.880 lei. Doar pentru cheltuielile de personal, pentru anul 2019 este prevăzută suma de 118.274.018 lei.

Capitolul de venituri este format din venituri proprii care se ridică la suma de 127.100.558 lei, subvenții de la bugetul consolidat al statului în valoare de 27.084.386 lei și subvenții de la bugetul local al județului Vaslui în sumă de 7.912.417 lei.

Sursa: http://estnews.ro/2019/12/03/peste-700-de-salariati-ai-sju-vaslui-isi-vor-primi-banii-inapoi-retinuti-din-indemnizatia-de-hrana/

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.